Astăzi publicăm un fragment din conversația pe care a avut-o mămica unui băiat din clasa a IX – a de la Colegiul Național Pedagogic ”Regele Ferdinand” la care îi predă Limba și literatura română și Latină, cadrul didactic Francisca Pok, profesoara care a jignit ministrul Educației și care a lăsat zeci de copii corigenți la închiderea anului școlar (FOTO JOS).
Am ajuns la înregistrarea cu pricina prin intermediul unui alt părinte care are copilul tot în clasa a IX a și care a declarat pentru ziaruldemaramures.ro că: ”Unei mame, care a vorbit cu profesoara Pok pentru că îi rămânea copilul corigent, Pok i-a spus că fiul ei e interlop și nu trebuie să aibă încredere în propriul copil, se aude si pe inregistrare. Când am auzit ce a spus mamei, îmi venea să intru prin telefon la ea. Mămica i-a spus că o dă în judecată și să dovedească ceea ce spune și profesoara i-a replicat că nu are timp să dovedească. Și despre dirigintă i-a spus că e pacifistă și are copii. Deci rezultă că dacă ea nu are copii poate să nenorocească copiii altora. E o conversație de vreo 40 de minute de minute, dar trebuie să vă luați un calmant înainte că sută în mie vă enervați la maxim dacă o auziți cum vorbește cu mămica. Înregistrările le-am dat și la poliție, minister, inspectorat.” (AUDIO SUS)
AUDIO INTEGRAL SUS: ”Până la ora 1 am stat cu el ca să-și facă prezentarea. Tremura că-i era frică și două puncte să pună pe foaie ca să nu fie o problemă. Își face temele și doarme, afară nu merge cu interlopi nu umblă. (…) Pentru faptul că-l faceți interlop, pentru faptul că-l amenințați, eu vă dau în judecată. (…)Îmi sugerați să-l mut de la liceu (…) L-ați văzut vreodată dumneavoastră că umblă cu țigani? (…)În fiecare zi îl jigniți. Îi dați numai note de 2 și de 3. Orice lucrare vă face nu vă este suficientă. Primim nota 5, ori 4, ori 3, ori 2. Doamna Pok, eu vă zic sincer (…) Dar cum poate să demonstreze când este în depresie din cauza dumneavoastră?”
Pozitia prof. Pok, sus în AUDIO!
Am ascultat înregistrarea și am rămas cu senzația că profesoara e dintr-un alt scenariu, dintr-o altă dimensiune decât cea în care trăim noi, azi… Voit sau nu? Dacă e voit, atunci care e scopul? Să fie lista de așteptare de care vorbește într-o altă înregistrare? O listă de așteptare cu numele unor copii care nu au reușit în urma Evaluării Naționale să intre la Colegiul Național Pedagogic ”Regele Ferdinand”, de exemplu? Sau indiferent de clasă… Să fie oare aceasta metoda prin care se face loc celorlați? Exact ca și în junglă, cine rezistă trăiește, cine nu, moare! În cazul de față…pleacă! Și dacă este așa, ipotetic vorbind, care e câștigul? Știm mai mult decât scriem azi…Atât doar, deocamdată!
Dacă aruncați un ochi pe lista elevilor corigenți (FOTO JOS) veți observa o chestie extrem de ciudată. Că e lungă rău, unică la nivel national. Adică, un singur dascăl drept, vertebral, cu tact pedagogic, dăruit elevilor și vreo câteva zeci de elevi…tâmpi, să deducem? Cât de lungă poate fi lista de așteptare de care vorbește madam Pok în înregistrarea de care pomeneam mai sus? Face loc pentru alți copii? De ce? Și cum? Pe baza unor scenarii ireale, pe sănătatea psihică a copiilor luați în vizor…Cam mulți copii luați în vizor…
Săptămâna aceasta au fost examenele de corigență, ce ne-a precizat mămica: ”Nu s-a făcut niciun plan de reabilitare pentru copiii corigenți, de recapitulare, să li se dea o șansă să treacă. După greva profesorilor, nu le-a dat nicio șansă. A lăsat și copii de clasa a XII-a corigenți la Limba Latină care nu au putut intra în Bacalaureat. Săptămâna aceastea s-a dat corigența. Prima dată au intrat 13 copii și au trecut 3, a picat 10. Ieri i-a trecut pe toți cu medii peste 7.50, din cauza presei și a inspectorilor care au fost în școală. Și azi a trecut corigența toți copiii.”
Madam Pok, la atâția copii pe lista corigenților, cred cu tărie că problema e la dumneavoastră nu la ei. Bat-o norocul de listă de așteptare…! Și încă ceva, experiența pe care dumneavoastră ați acumulat-o la clasă de-a lungul timpului nu poate fi egală, niciodată, cu experiența de a naște un copil, de a-l crește, îmbrăca, trata, educa etc. Nu vă mai raportați la experiența mamelor, că nu e cazul și nici de acum într-o mie de ani nu veți putea înțelege.
***Recomand mamelor să fie aproape de copiii lor. Să-i întrebați în permanență cum a fost la școală, să vă interesați de soarta lor și să nu vă opriți până îi vedeți ieșiți de pe băncile liceului. De ce? Pentru că există șansa nefastă de a da peste un cadru didactic care poate să își lase amprenta asupra copiilor într-un mod nerecomandat de nimeni…Prin urmare, nu-i pierdeți din ochi! Trăim vremuri în care am ajuns să fim nevoite noi, ca mame, să facem acest lucru. Aveți încredere în copiii voștri pentru că voi, mamele, îi cunoașteți cel mai bine. Consolidați-vă comunicarea cu ei, fiți lângă ei, pentru că oricum ar fi și orice ar fi doar pe voi vă au și doar voi puteți discerne între minciună și adevăr. Fiți acolo pentru ei, luptați pentru ei, nu vă lăsați! Sunteți puternice! Și atunci când credeți că nu sunteți, de fapt, sunteți! A dumneavoastră, Ana Avram
Pozitia prof. Pok, sus în AUDIO!
PS1. ”În audio se discută despre un băiat de statură mică, plăpând și cu mult bun-simț”, așa îl descriu părinții și colegii săi.
PS2: Alo, Colegiul ”Regele Ferdinand”! STIM CĂ NU AȚI AVUT DOCUMENTELE SOLICITATE DE ISJ MM!
Redacția multumeste părinților care au avut curajul sa ne furnizeze inregistrarile audio.
3 Comentarii
Adevărul e ca au ajuns foarte mulți analfabeți la acest colegiu… nici nu știu sa spună corect pedagogic, spun pedagogic, nu știu sa folosească corect ortogramele.acesti colegi ai mei de clasa, si sunt sigura ca sunt in toate clasele.. cat despre atitudinea doamnei este josnica…. rusinica
Și culmea e că este membru marcant al Bisericii Adventiste. Halal creștin….
Din inregistrare se poate intelege doar atat: mama e disperata, profesoara are niste opinii care pot fi sau nu valide. Afirmatiile doamnei profesoare pot fi probate foarte simplu: daca a fost cineva amenintat, sa dea o declaratie de fata cu politia si sa depuna plangere. In rest, totul e pura interpretare.