Israelul a dezvăluit miercuri, la Ierusalim, arme care datează din epoca romană, descoperite în această vară într-o peşteră din deşertul Iudeii, o descoperire „fără precedent”, a declarat un oficial israelian, relatează AFP și Agerpres.
„Este o descoperire unică şi importantă, fără precedent în Israel”, a declarat Eitan Klein, director adjunct al departamentului Autorităţii pentru Antichităţi din Israel (IAA), prezentând cele patru săbii şi un pilum, un gen de o suliţă scurtă, vechi de 1.900 de ani şi aflate într-o „stare excelentă”.
Obiectele au fost găsite în iunie în cadrul unui proiect de studiere a deşertului Iudeii, în una dintre sutele de peşteri excavate în ultimii ani într-o zonă din apropierea rezervaţiei naturale Ein Gedi, în apropiere de Marea Moartă, a explicat IAA.
Locaţia exactă nu a fost dezvăluită de teamă să nu fie jefuite, a adăugat autoritatea în marja prezentării.
Deşertul Iudeii se întinde în prezent în Israel şi Cisiordania ocupată. O purtătoare de cuvânt a IAA a declarat că descoperirea a fost făcută pe teritoriul israelian.
„Credem că (aceste arme) au fost folosite în timpul rebeliunii Bar Kokhba”, a spus Klein, referindu-se la ultimul dintre războaiele iudeo-romane din secolul al II-lea d.Hr.
Potrivit acestuia, armele ar fi fost confiscate de evreii din Iudeea de la soldaţii romani şi ar fi constituit o „pradă” de război.
„Abia începem să înţelegem ce ar putea fi”, a declarat Guy Stiebel, profesor la Universitatea din Tel Aviv şi specialist în Imperiul Roman.
„Nu este vorba doar despre evrei, este vorba despre romani, este vorba despre întreg Imperiul Roman, iar Istoria este un lucru complex, şi trebuie să avem răbdare şi să studiem (aceste arme) puţin câte puţin”, a mai spus el.
Foto: arkeonews.net