O tabelă de scor mayaşă, descoperită de arheologi la Chichen Itza - Ziarul de Maramures

O tabelă de scor mayaşă, descoperită de arheologi la Chichen Itza

O tabelă de scor din piatră folosită la un vechi joc cu mingea asemănător fotbalului a fost descoperită în faimosul sit arheologic mayaş Chichen Itza din Peninsula Yucatan, au anunţat arheologii mexicani, transmit Reuters și Agerpres.

Obiectul circular, măsurând puţin peste 32 de centimetri în diametru şi cântărind 40 de kilograme, prezintă o scriere hieroglifică în jurul a doi jucători reprezentaţi stând lângă o minge, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH) din Mexic.

„În acest sit mayaş rar se întâmplă să fie găsită o scriere hieroglifică, darămite un text complet”, a declarat Francisco Perez, unul dintre arheologii care au coordonat cercetările în complexul Chichanchob, numit şi „Casa Colorada”.

Piatra, despre care se crede că este o tabelă de scor, datează din perioada 800-900 e.n..

Jocul cu mingea era o practică tradiţională a popoarelor mezoamericane şi este posibil să fi avut semnificaţii rituale.

Cercetătorii de la INAH se pregătesc acum să realizeze imagini de înaltă rezoluţie ale textului şi iconografiei în vederea unui studiu detaliat, în timp ce pregătesc obiectul pentru conservare.

Complexul Chichen Itza, înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, este unul dintre principalele situri arheologice mayaşe din Peninsula Yucatan. Potrivit datelor oficiale, circa 2 milioane de persoane vizitează acest sit în fiecare an.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!