PNL PSD AUR PSD
Minaur a pierdut meciul cu CSM București. Declarații după meci - Ziarul de Maramures

Minaur a pierdut meciul cu CSM București. Declarații după meci

Joi, 28 septembrie, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și CSM București, joc restant din cadrul etapei a 4-a din Liga Florilor MOL. CSM București a început foarete bine jocul, s-a distanțat încă din start și și-a făcut meciul mai ușor. Au fost și momente bune de joc pentru Minaur, dar perpetua cursă de urmărire nu și-a găsit o finalitate precum și-ar fi dorit suporterii, scrie minaur.ro.

PNL

Dacă la Minaur au lipsit trei piese de bază, Cazanga, Tănasie și Ujkic, echipa bucureșteană a venit la teren cu ce are mai bun, dar și ele fără Davidsen, Grace Zaadi, Omoregie sau Mihaela Mihai.

PSD

CS Minaur Baia Mare – CSM București: 22-29 (9-15)

Declarații după meci

Crina Pintea, jucătoare CSM București: “Eu m-am simțit foarte bine, noi ne-am simțit bine. Am făcut și greșeli, evident, având în vedere că perioada asta este mai încărcată. Este însă ceea ce trebuie, e normal să fie cu fluctuații, toate echipele sunt așa, nu e vorba aici de motivație. Trebuie să mai lucrăm, dar am încredere foarte mare în noi și în ceea ce construim.”

Adrian Vasile, antrenor CSM București: “Nu cred că trebuie să diminuați calitățile echipei din Baia Mare deloc, pentru că asta este un teren în care nu e așa de simplu să joci. Meciul nu este niciodată câștigat dinainte, mai ales că aici nu se câștigă ușor. A trebuit să ne întrebuințăm, atât cât a trebuit. Sigur că ne-am făcut meciul mai ușor după startul foarte bun. E prea devreme să spun dacă Liga Florilor este mai puternică decât sezonul trecut, am fost doar cinci etape.”

Amalia Coman, jucătoare Minaur: “Noi nu am ținut cont neapărat de adversar, de numele lui, am încercat să dăm ce e mai bun, să respectăm ce am făcut la antrenamente și ce ne-a zis antrenorul, iar atmosfera pot să zic că a fost foarte frumoasă. M-am simțit foarte bune în teren și le mulțumesc tuturor celor care au venit să ne susțină astăzi.”

Andrei Popescu, antrenor Minaur: “CSM-ul și-a arătat forța de la început, s-a văzut că este una dintre cele mai bune echipe din Europa. Din păcate, începutul nostru a fost rău spre foarte rău, ceea ce ne pune niște semne de întrebare, pentru că a trebuit să alergăm apoi tot meciul după ele. Au fost câteva momente în care am fi putut strânge scorul. Următoarele meciuri pe care le avem sunt extrem de grele. Toate echipele s-au întărit, însă noi vom încerca să ridicăm puțin nivelul jocului.”

Restanțe

Dunărea Brăila – Rapid București: 28-27
CS Minaur Baia Mare – CSM București: 22-29

Clasament

Râmnicu Vâlcea – 15p (162-135) – 5
CSM București – 12p (121-88) – 4
Gloria Bistrița – 12p (150-130) – 5
SCM Univ. Craiova – 10p (156-143) – 5
Dunărea Brăila – 10p (148-136) – 5
Rapid București – 6p (135-130) – 5
Corona Brașov – 6p (111-107) – 4
Gloria Buzău – 6p (135-139) – 5
CSM Târgu Jiu – 6p (126-140) – 5
Minaur Baia Mare – 6p (126-143) – 5
Dacia Mioveni – 4p (138-147) – 5
Măgura Cisnădie – 4p (146-157) – 5
HC Zalău – 3p (112-144) – 5
Știința București – 0p (125-151) – 5

Etapa 6. Luni, 2 octombrie: Corona – Gloria Buzău (18.00). Miercuri, 4 octombrie: Craiova – Târgu Jiu; CS Minaur – Dunărea; Măgura – Râmnicu Vâlcea (15.30, Pro Arena); HC Zalău – Știința (17.30); Rapid – Gloria Bistrița (17.30, Pro Arena); CSM București – Mioveni (17.30).

Foto: CS Minaur

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!