Miercuri seara, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Focșani, ultimul meci din cadrul etapei a 9-a din Liga Zimbrilor. Minaur a confirmat forma foarte bună în care se află și s-a impus la un scor concludent, după un joc foatre bun: 40-26, scrie minaur.ro.
Băimărenii își mențin locul pe podium după nouă etape, la egalitate de puncte cu Constanța (doar două goluri distanță), asta chiar dacă selecționerul României a ales să nu convoace la lot niciun jucător al echipei noastre. De altfel, în această mini-vacanță, doar Vujovic a fost convocat la lotul Muntenegrului, dar nu credem că va juca, el având încă mici probleme de sănătate.
Minaur a început foarte bine meciul cu Focșani, s-a apărat minunat și a marcat de multe ori goluri considerate ușoare, pe contraatac sau pe faza a doua. Partea bună a lucrurilor este că elevii lui Sandu Sabou au făcut un meci bun toate cele 60 de minute, indiferent cine a intrat în teren. Mai mult, toți jucătorii înscriși pe raportul de joc, care au intrat, au marcat cel puțin un gol.
CS Minaur Baia Mare – CSM Focșani: 40-26 (20-11)
Declarații după meci
Dalibor Cutura, antrenor Focșani: “În primul rând vreau să felicit echipa din Baia Mare, joacă foarte bine, trece printr-o perioadă foarte bună. Noi am pregătit meciul să luptăm. Sincer, am fost o echipă tristă astăzi, foarte tristă. Nu-mi explic, trebuie să analizăm, să vorbim între noi, să vedem ce s-a întâmplat. Se poate pierde, nu poți câștiga mereu, dar nu de maniera asta, nu cu această atitudine. Nu e vreun motiv să arătam așa cum am arătat asta. Mare păcat, pentru că am făcut până acum un sezon bun, am luptat, am scos și puncte. Cred că pauza asta vine foarte bine.”
Alexandru Sabou, antrenor Minaur: “Nu ne așteptam să ne fie așa ușor, dar totul merge bine când avem o apărare și o poartă la nivel înalt. Nu pot decât să-mi felicit jucătorii, așa cum o fac și cu cei nou intrați, care au ținut sus tempoul. Asta înseamnă că încet-încet construim o familie frumoasă. Mă bucur că au marcat toți jucătorii care au intrat, aproape cum s-a întâmplat și la meciurile europene.”
Barna Buzogany, jucător Minaur: “Sincer, ne-am așteptat la un meci mult mai strâns, mai greu, mai echilibrat. Mă bucur că am putut să ne desprindem în prima repriză și ne-am făcut meciul mai ușor. Contează mai mult cele trei puncte. Băieții au făcut un foarte mare efort în apărare și ne-au ajutat, apoi am încercat și noi să-i ajutăm.”
Etapa 9
CSM Constanța – “U” Cluj-Napoca: 29-26
Potaissa Turda – SCM Politehnica Timișoara: 42-29
CSM Sighișoara – Dinamo București: 25-29
HC Buzău – Steaua București: 34-30
CSM Vaslui – CSU Suceava: 31-32
CSM București – CSM Bacău: 31-27
CS Minaur Baia Mare – CSM Focșani: 40-26
Clasament
Dinamo București – 27p (350-241) – 9
CSM Constanța – 22p (255-217) – 9
Minaur Baia Mare – 22p (278-242) – 9
CSM București – 19p (249-239) – 9
Potaissa Turda – 17p (314-275) – 9
CSU Suceava – 15p (302-318) – 9
ACS HC Buzău – 13p (270-265) – 9
CSM Focșani – 11p (246-275) – 9
CSM Bacău – 10p (266-296) – 9
“U” Cluj-Napoca – 7p (265-300) – 9
CSM Sighișoara – 6p (228-261) – 9
Poli Timișoara – 5p (239-274) – 9
CSM Vaslui – 4p (256-284) – 9
Steaua București – 4p (252-283) – 9
Etapa 10. Joi, 9 noiembrie: Suceava – Constanța. Vineri, 10 noiembrie: Dinamo – Potaissa (17.30, Pro Arena). Duminică, 12 noiembrie: Bacău – CS Minaur; “U” Cluj – CSM București; Timișoara – Vaslui; Buzău – Sighișoara; Steaua – Focșani (17.30, Pro Arena).
Foto: CS Minaur