În fiecare an, la 11 noiembrie, popoarele civilizate celebrează Ziua Armistițiului, momentul când în 1918, la 11 noiembrie, ora 11, s-a lăsat liniștea pe tranșeele sângeroase din Verdun și Mărășești. Mulți istorici încă mai consideră că primul război mondial a fost Marele Război, conflagrația care a schimbat soarta omenirii făcând să se clatine, chiar să dispară, imperiile care au dominat istoria secolele anterioare.
În fiecare an, urmăresc în direct ceremoniile care au loc la Londra, capitala unei țări unde medaliile și decorațiile sunt pe pieptul eroilor, nu al impostorilor, oportuniștilor sau trădătorilor. Este țara unde cultul eroilor este real, societatea în care adevăratele virtuți exced populismul și patriotismul desuet. Am urmărit și în acest an momentele de patriotism și adânc respect, pe care britanicii de azi îl acordă militarilor căzuți în primul război mondial, comemorare desfășurată în prezența Regelui, a familiei regale, primului ministru și al tuturor celorlalți foști premieri aflați încă în viață.
În fața a zeci de mii londonezi, au defilat veteranii în viață, mii de britanici îmbrăcați în uniformă militară sau costume de gală, cu decorațiile pe piept, obosiți, artritici, în cărucioare sau șchiopătând. Dar mâdri și onorați pentru oportunitatea de a da onorul și a defila pe lângă monumentul închinat eroilor din marea conflagrație, în aplauzele miilor de londonezi și ai turiștilor prezenți.
Uitându-mă la evenimentele din România am simțit un sentiment acut de revoltă și frustrare. De nemulțumire și jenă pentru faptul că noi, cei de astăzi, am uitat de cei 335.000 de militari morți în Primul Război Mondial, pe front sau în prizonierat, în spitalele primitive și fără dotări, de cei 45.491 de invalizi și mari mutilați de război sau la cei peste 650.000 de civili răpuși de boli, foamete, represalii sau execuții ale trupelor de ocupație. Nu există sat în România în care să nu existe un mic monument sau o troiță, închinate eroilor căzuți la datorie. Dar majoritatea lor sunt în uitare, depreciate și foarte puține care, în 11 noiembrie 2023, de ziua comemorării eroilor din primul război au avut un buchet de flori sau o coroană simbolică.
Suntem o societate decăzută moral, o nație marginalizată și deprivită, cu conducători agramați, bâlbâiți și netrebnici, capabili doar să exporte sau să alunge forța de muncă și inteligența tinerilor noștri. Făcând o comparație cu ceea ce se întâmpla la Londra sau Paris, evenimentele din București au fost modeste, cel mai înalt demnitar prezent fiind ministrul apărării, un individ șters și fără prestanță, îmbrăcat în niște pantaloni de împrumut și o haină de fâs cu care se merge la piață. Nu au fost prezenți șeful statului, primul ministru, foștii președinți și premieri, academicieni sau personalități marcante ale vieții publice. Doar unitățile militare de protocol, generali, amirali, câțiva veterani din operațiunile militare recente, o duzină de funcționari publici aduși cu toptanul și evident soborul de preot cu cădelnița și coliva. Bucureștenii nu au cultura evenimentelor publice, mândria lor s-a pierdut în fumul grătarelor și mititeilor de Ferentari iar patriotismul lor se limitează la adularea manelelor lui Guță, Vijelie sau Minune.
Mă întreb dacă la cimitirele militare ale eroilor români din străinătate a fost cineva din corpul diplomatic sau dacă cimitirele militare străine din țară, precum cel de la Pasul Prislopul, a fost aprinsă o lumânare pentru Ion, Gheorghe, Hans, Klaus sau Janoș, victime ale celui mai mare carnagiu din istoria omenirii. Mă îndoiesc…
”Unii oameni se închină funcţiilor, alţii puterii sau lui Dumnezeu şi fiecare îşi dispută idealul. Însă cu toţii se închină banilor.” (Mark Twain)
Somogyi Attila
