Minaur a învins acasă pe SCMU Craiova, echipă ce ocupa poziția a doua înaintea acestei runde. Sâmbătă, 13 ianuarie, de Sala Polivalentă “Lascăr Pană” a fost gazda partidei dintre CS Minaur Baia Mare și SCM Universitatea Craiova, joc din cadrul etapei a 12-a din Liga Florilor MOL, prima de campionat din acest an, scrie minaur.ro.
Minaur a alergat aproape tot meciul după Craiova, echipa olteană având mai mereu avantaj de 1-2 goluri pe tabelă, asta și datorită numeroaselor ratări ale fetelor noastre (inclusiv patru aruncări de la 7m). De la 23-23 (52), lucrurile au mers cum nu se poate mai bine pentru Minaur, care a preluat conducerea, apoi s-a dus la două goluri și la trei goluri, fără ca echipa oaspete să mai aibă vreo posibilitatea de a egala (au făcut și multe greșeli pe final).
Am consemnat și prima evoluție în acest campionat pentru angoleza Magda Cazanga, care a izbutit un joc bun, fiind și principala marcatoare a gazdelor. De asemenea, a revenit după o accidentare și Oana Borș, care a jucat pe final, a precizat sursa citată.
CS Minaur Baia Mare – SCM Universitatea Craiova: 29-26 (12-13)
Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 650 spectatori
Arbitri: Alexandru Constantin (București) – Laszlo Hal (Harghita). Observator: Bogdan Anton Prisăcariu (Iași)
Aruncări de la 7m: 10-3 (transformate: 6-2; au ratat: Tănasie, Cazanga, Lundback, Pavlovic / Mugosa). Minute de eliminare: 6-14 (Pavlovic, Cazanga, Spugnini / Miloslavljevic 2, Bojicic 2, Burcea Zamfir, Milic, antrenorul oaspetelor)
CS Minaur: Amra Pandzic (6 intervenții, a apărat și un 7m), Cristina Mihiș (6 intervemții) – Magda Cazanga 7 (2 din 7m), Katarina Pavlovic 6, Alba Chiara Spugnini Santome 5 (3 din 7m), Ana Maria tănasie 4, Amelia Lundback 3 (unul din 7m), Maria Andreea Ianăși 2, Dijana Ujkic 1, Oana Borș 1, Maria Gomes da Costa, Luciana Popescu, Andreea Țîrle. Nu au jucat: Sanja Vujovic, Aleksandra Vukajlovic, Denisa Romaniuc. Antrenori: Andrei Popescu, Daniel Apostu
SCMU Craiova: Bianca Curmenț (6 intervenții, a apărat și un 7m), Darli Zoqbi de Paula (3 intervenții, a apărat și 3 de 7m) – Dejana Milosavljevic 7, Katarina Bojicic 7, Adina Cace 3, Katarina Krpez Slezak 3 (2 din 7m), Cristina Burcea Zamfir 2, Dijana Mugosa 2, Maria Pascan 2, Patricia Ghețu, Denisa Valcan, Bojana Milic, Durdina Malovic, Alexandra Colac, Oana Ștefania Jipa, Hristina Resetar. Antrenori: Bogdan Burcea, Florentina Stanciu, Sorin Toacsen
Etapa 12
Rapid București – HC Zalău: 34-22
CSM București – SCM Gloria Buzău: 25-24
HC Dunărea Brăila – Știința București: 40-22
Gloria Bistrița – SCM Râmnicu Vâlcea: 30-27
Dacia Mioveni – CSM Târgu Jiu: 19-26
CS Minaur Baia Mare – SCM Universitatea Craiova: 29-26
CSM Corona Brașov – Măgura Cisnădie (duminică, 14 ianuarie, ora 17.30, Pro Arena)
Clasament
CSM București – 36p (404-285) – 12
Rapid București – 27p (362-296) – 12
Gloria Bistrița – 27p (353-313) – 12
Dunărea Brăila – 25p (372-329) – 12
SCM Univ. Craiova – 25p (361-327) – 12
Râmnicu Vâlcea – 19p (379-372) – 12
Gloria Buzău – 16p (333-336) – 12
Minaur Baia Mare – 15p (320-347) – 12
Măgura Cisnădie – 14p (322-335) – 11
CSM Târgu Jiu – 12p (294-333) – 12
Corona Brașov – 10p (328-345) – 11
Dacia Mioveni – 10p (308-349) – 12
HC Zalău – 8p (288-348) – 12
Știința București – 0p (288-397) – 12
Etapa 13. Marți, 16 ianuarie: Știința – Gloria Bistrița (14.00). Miercuri, 17 ianuarie: Măgura – Rapid (15.00, Pro Arena); Tg. Jiu – Dunărea (17.30, Pro Arena). Joi, 18 ianuarie: Craiova – CSM București (17.30, Pro Arena). Sâmbătă, 20 ianuarie: Rm. Vâlcea – Corona; Buzău – Mioveni (17.30, Pro Arena). Duminică, 21 ianuarie: HC Zalău – CS Minaur (17.30).
Foto-CS Minaur