Deputatul Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș și candidatul formațiunii social-democrate pentru președinția Consiliului Județean a arătat că în jur de 150.000 de maramureșeni au plecat din județ, în acești 30 de ani, în căutarea unei vieți mai bune pentru ei și pentru copiii lor.
Tocmai din acest motiv, un proiect pe care îl propune este acela de a reîntregi marea familie a Maramureșului, de a-i determina pe cei care au plecat să revină aici, acasă. „Maramureșul este mai mult decât un simplu judeţ pentru mine – este o chemare, o misiune, un vis împlinit. De ani de zile, proiectul meu de suflet este reîntregirea familiei Maramureșului. În inima acestei misiuni stă convingerea că fiecare comunitate din Maramureș are o importanţă vitală, iar pentru mine fiecare sat, fiecare oraș, fiecare colţ din acest pământ este la fel de important”, a arătat deputatul Gabriel Zetea, candidatul PSD pentru Consiliul Județean.
Demnitarul maramureșean susține că pentru a aduce acasă maramureșenii plecaţi în alte colţuri ale lumii este nevoie de infrastructură de calitate. Este nevoie de drumuri reabilitate, de școli, de grădiniţe, de spitale modern. Pentru ca cei care revin în Maramureș să se simtă acasă, aceștia treubie să aibă condiţii de trai și de muncă similare cu ţările din Vest.
”Este o investiţie în viitorul nostru, în viitorul copiilor noștri și în viitorul acestui extraordinar judeţ. În toţi acești ani am fost un partener onest al fiecărui primar și al fiecărei comunităţi, susţinând cu determinare toate proiectele locale de dezvoltare. Siguranţa unui trai mai bun și a unei vieţi mai bune pentru fiecare locuitor sunt lucrurile esenţiale pentru ca maramureșenii să își dorească să trăiască, să lucreze și să își crească copiii aici, acasă. Și în viitorul mandat de președinte al Consiliului Judeţean voi continua să susţin toate proiectele bune și să fiu alături de administraţiile locale, pentru că reîntregirea Maramureșului este unul dintre obiectivele majore ale viitorului meu mandat. Este timpul să aducem acasă fiecare maramureșean și să dăm viaţă visului nostru comun: un Maramureș unit, prosper și împlinit. Facem aceste lucruri pentru cei care își trăiesc zi de zi viața în Maramureș și care produc valoare adăugată, pentru cei care își plătesc taxele și impozitele în mod conștiincios și care cinstesc acest tărâm de basm care este Maramureșul”, a concluzionat candidatul PSD Maramureș pentru Consiliul Județean, deputatul Gabriel Zetea”.
Biroul de presă al PSD Maramureș
CMF: 21240002