Senatorul PNL Maramureș, Cristian Niculescu Țâgârlaș, consideră că stabilirea unui salariu minim adecvat în România poate fi realizat doar printr-un dialog social autentic.
În calitate de președinte al Comisiei Juridice din Senatul României, senatorul de Maramureș în colaborare cu senatorii din Comisia de muncă a inițiat o dezbatere la care au fost invitați sindicatele, patronatul și experți în economie.
Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș: ”Am inițiat o dezbatere alături de colegii din Comisia de muncă la care am invitat sindicatele, patronatul și experți în economie. Vreau să identificăm cele mai bune soluții în vederea introducerii salariului minim adecvat și în România, care să aducă echilibru economic și să răspundă atât intereselor angajaților, cât și angajatorilor. După patru runde de negocieri intense, precum și susținerea de către mine a unor amendamente, am ajuns la un rezultat important: o marjă de negociere între 47% – 52% din salariul mediu pe economie pentru stabilirea salariului minim.”
În cadrul ședinței comune a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și a Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială din Senatul României, Cristian Niculescu Țâgârlaș a subliniat faptul că, este important ca salariul minim adecvat să aibă acoperire în productivitate deoarece în caz contrar există un risc crescut care pot da naștere unor probleme majore în economia națională.
Proiectul a fost adoptat ieri de Senatul României, ca primă Cameră sesizată, cu 99 de voturi “pentru”.
Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș: ”Sunt convins că va primi susținerea necesară și în Camera Deputaților, ca for decizional. Proiectul legislativ va moderniza cadrul salarial din România și se va alinia cerințelor UE, iar faptul că am contribuit la forma finală, asigurând coerență într-un domeniu atât de important, mă face să cred că acest demers va contribui la un climat social stabil și un cadru economic predictibil.”