Agresorul a fost identificat de polițiști în urma unor activități efectuate de angajații de la Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare. Aceștia sub coordonarea procurorului de caz, au reușit să-l identifice și să-l rețină pe agresor. Băimăreanul este acum cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Ce s-a întâmplat? Polițiștii au fost sesizați prin plângere de către un bărbat de 33 de ani din municipiul Satu Mare, cu privire la faptul că, o persoană necunoscută l-ar fi deposedat prin întrebuințarea de violențe de ghiozdanul acestuia, în care avea mai multe bunuri personale. Valoarea prejudiciului cauzat a fost de aproximativ 6.000 de lei. În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat în vârstă de 38 de ani din Baia Mare, care a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat instanței de judecată pentru propuneri legale, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, a transmis ieri Poliția Maramureș.
Foto-arhiva