Recent, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, alături de primarul Municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, au avut o întâlnire cu reprezentanții casei de licitații Artmark din București pentru a discuta despre salvarea unei veritabile comori culturale: colecția de peste 4.000 de opere de artă contemporană deținute de Victor Florean, parte a Muzeului Florean.
Această colecție de o valoare inestimabilă este în pericol de a fi vândută, iar misiunea administrației județene și municipale este să o preia în patrimoniul orașului Baia Mare și al Consiliului Județean Maramureș. Muzeul Florean, fondat în 1997 cu sprijinul artistului Mircea Bochiș, este unul dintre primele muzee de artă contemporană din România.
„Împreună cu Doru Dăncuș, căutam soluții pentru salvarea acestui patrimoniu muzeal și pentru expunerea operelor în spații strategice din Baia Mare, astfel încât toți locuitorii și vizitatorii să poată interacționa cu această moștenire culturală valoroasă. Prin aceste demersuri, reafirmăm promisiunea noastră că Maramureșul va rămâne un loc al artei și al frumuseții autentice, păstrat cu grijă pentru generațiile viitoare”, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Foto: baiamare.ro