Prostituarea politicienilor este o practică curentă care îi descalifică, pe cei care au statut de demnitari. Fie că ești nou venit în politică ori veteran cu mai multe mandate, este evident că într-un final predictibil, o mare parte a zoopolitikonului va ajunge în categoria de pești sau profitori. Aș vrea ca într-un viitor apropiat, școlile politice de vară ale tineretului să nu mai fie un mediu de recrutare al viitoarelor ”flori de nufăr” sau ”sălcii plutotioare”ale high life-ului analfabet funcțional.

Clasa politică are nevoie de o primenire serioasă, dar nu una de tip ”șoșosistosimionistgavrilistă”. Altfel se va transforma într-un lupanar jegos, în care rinocerul proletar se va coțcăi cu hipopotamul naționalist iar vierul revoluționar se va da în bărci cu vițeaua suveranistă.

O silă imensă se lasă peste noi. Pe față sau pe ascuns, se practică o formă de prostituție administrativă și politică, degradant condamnabilă. Noile liste de candidați din 2024 au fost populate nu doar de medici cu halatele pătate și buzunarele descusute, profesori surmenați de meditații nedeclarate, oameni de afaceri obosiți în insolvență, tractoriști îmbogățiți de vremuri, buldozeriști cu experiență în occident, comercianți evazioniști cu hoteluri și crâșme, pești deținători de șepteluri gonoreice și dame de companie cu studii private la Nord, Est sau în alte manufacturi de licențe, patronate de universitari cu amante …studente.

Mă întreb dacă în urbea noastră există destul curaj să dezvăluim istoria ultimilor douăzeci de ani. Cum a început, la Baia Mare, vânătoarea și selecția amazoanelor din administrație și viața publică, cine a inițiat convertirea și sodomizarea lor în cariera ”profesională”. Cum sunt trecute concubinele, de la un daimyo local la unul județean și mai târziu la unul parlamentar. Cum pot ajunge absolventele de științe umane sau limbi moderne aplicate, să fie managere la stat în unități medicale, de mediu, silvicultură, finanțe sau ape. Oare pe cine trebuie să aibă la spate, o femeie cu pedigree dar mai sărăcuță la minte, pentru a fi propulsată din simplu ”fp”spre o funcție directorială? Oare înțelegem cum suferă un demnitar, mai trecut ori perdant, când pierde statutul de deputat sau senator, pentru o hârjoneală dâmbovițeană sau locală, punând în pericol poziția și aspirațiile celei care, de ani de zile, i-a masat orgoliul și vanitatea de personalitate politică.

Ce pedeapsă ar fi trebuit administrată parlamentarului cu nevastă și copii, care lua vagonul de dormit duminică seara, cu nevasta suspinând credulă pe peron și gheișa tânără așteptând în cușetă? Sau pe cei blagosloviți cu mandate moca de redistribuiți, personaje insignifiante care odată ajunse la București, din umili funcționari devin ”excelențe” și victime ale ”profesionistelor” din Capitală.

Știți…fauna de consiliere, experte, referente și alte categorii de ”răpitoare”, care se ocupă nu doar de programul demnitarului ci și de conturile și veniturile forfetare ale victimei. O realitate care durează doar până la momentul când provincialul este abandonat instant dacă apre un altul mai bănos, disponibil ori dispus la coțcărit bani publici.

Trăim într-o mizerie morală care ne sufocă. De ani de zile întorc privirile, pentru a nu vedea mizeria morală și nesimțirea cronică eclatantă, a mediocrităților care se cred stăpânii și nu slujbașii orașului. Universitari aterizați de pe terenul de baschet, finanțiști cu diplome cumpărate din banii lui tăticu, sindicaliști rurali abili și lunecoși ca țiparii, la care se adaugă minunata faună licențiată, emanată anual de superbul nostru învățământ superior local.

Iar orașul știe…și tace, incapabil să se scuture de ploșnițele, păduchii și râia care ne condamnă la stagnare și sărăcie. E de ajuns să privești împrejur și să vezi că nu s-a făcut nimic durabil. Dar, dacă pentru unii dintre noi tragerea unor linii pe trotuar înseamnă realizarea pistelor de biciclete, renovarea unor blocuri din ghetoul de pe Horea semnifică realizarea de locuințe noi pentru tineri iar plantarea de panseluțe în sensul giratoriu se numește dezvoltare urbană, înseamnă că ne merităm condiția de comunitate la prima sau a doua generație încălțată…

Am fost întrebat de unde îmi iau informațiile sau dacă urăsc orașul în care am trăit șase decenii. Nu pot urî o comunitate doar pentru că este inertă iar informațiile le primesc de la taximetriști, însoțitorii de vagoane, șoferii de la Urbis, angajații de la Vital, SPAU și Drusal care străbat străzile, de la barmani și ospătari, curieri și spălători de mașini, pensionari și mecanici auto. Care mă întreabă de ce nu se face nimic?

Oare cât costă să aduci un urs în lanț, la un bâlci local din fundul țării, direct de la Bruxel? Cum poți convinge un europarlamentar, scriitor de cărți și strateg al campaniei ”marelui ficus tăcut”, că la Ulmeni, un sat îmbâcsit cu pretenții de oraș, inert, cu pământ prost și puțin roditor, fără prezent și viitor cert, s-a născut viitorul Titulescu sau Iorga al politicii românești?

”Prostituţie politică înseamnă a închide adevărul în cuşcă cu minciuna.” (Teodor Dume)

Somogyi Attila