Încercăm să înțelegem ce se întâmplă cu dosarul în care are calitatea de suspect fostul primar Cătălin Cherecheș, dosar care are ca si capete de acuzare trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals privind identitatea și infracțiuni conexe-complicitate la cele două infracțiuni pentru alți doi suspecți, potrivit ziarului 2mnews.ro. Prin urmare, facem o analiză jurnalistică pe baza informațiilor obținute până acum.
În urma lecturării răspunsului primit de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș de către colegul nostru, Cătălin Vischi, jurnalist 2mnews- CLICK AICI!, constatăm că dosarul este doar în faza de urmărire penală, cei trei având calitatea de suspecți. După 20 de luni de la săvârșirea infracțiunilor, nu înțelegem de ce nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, în baza căreia, cei vizați ar avea statutul de inculpați? De ce procurorul de caz nu acordă o atenție sporită dosarului și tergiversează lucrurile? Ideea că se dorește să fie trimiși în judecată toți trei, în același timp, să fim seriosi! Gogoselele acestea sunt răsuflate. Complicii pot fi trimiși în judecată și ulterior…
Explicăm
Cunoastem faptul că, cu cât este intarziat un dosar poate interveni prescriptia. Mai mult, pentru liberarea condiționata nu ar fi ideal ca dosarul sa ajunga la instanta. Apoi, fiind un concurs de infractiuni, se adauga un spor la prima condamnare, la cea de luare de mită, daca instanta il gaseste vinovat pe fostul primar pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat și fals privind identitatea. Indirect, ne gândim dacă pot fi acestea motivele pentru care dosarul aflat la procurorul de caz, nu au ajuns pana acum la instanta?
Indubitabil. Trecerea frontierei de stat cât timp se afla sub control judiciar – măsură dată de instanța Curții de Apel Cluj, urmărirea, prinderea, extrădarea , revenirea în țară etc, toate instituțiile angrenate în identificarea, depistarea și prinderea fostului primar. Ca să nu mai vorbim de presa locală, națională și internațională care a prezentat toate acestea la momentul producerii lor și ulterior cronologic.
De ce nu e bine ca acest dosar să ajungă la instanță pentru liberarea condiționată? Simplu! Comisia va refuza liberarea condiționată a fostului primar din motive juridice nefinalizate, respectiv din cauza dosarului care s-ar afla pe rolul instanței. Astfel, fostul primar ar ajunge să mai stea după gratii, cel mai probabil întreaga pedeapsă, dacă procesul pentru dosarul de trecere frauduloasă s-ar întinde pe o perioadă mai mare de timp.
De ce să treneze mersul normal, procedural al acestui dosar? Cu cât este ținut mai mult ”la sertar” cu atât e mai bine. Timpul trece, iar pe parcursul procedurilor intervine prescripția. În acest mod, nu ar mai fi un stres în plus pentru adăugarea unui spor la prima pedeapsă cea de luare de mită și ar rămâne condamnarea cu executare de 5 ani.
Partea vătămată, statul prin Ministerul Justiției considerăm noi, poate cere urgentarea urmăririi penale. Dar cum statul roman este preocupat acum cu Pachetul 2 de reforme, tăierea pensiilor de serviciu ale magistraților, reduceri de personal în instituții ne îndoim că va face o astfel de solicitare Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș. Chiar și așa, ne întrebăm totuși, de ce să facă solicitarea statul când statul îi dă salariul procurorului, din bani publici, evident? Nu ar trebui ca procurorul de caz să-și facă treaba pentru care este plătit de stat?Toate eforturile depuse de autorități sunt acum … zero?
Și pentru că pe parcursul anchetei jurnalistice sursele noastre au venit cu diverse intrebări legate de acest dosar, am decis să transmită și redacția ziarului nostru o solicitare în baza Legii 544/2001 Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș în care să prindem și aceste întrebări, la care stim că nu vom primi un raspuns clar niciodată. Însă am mizat pe bunul simt al procurorului care poate va întelege că nu doar jurnalistii au dubii cu privire la ce se întâmplă cu acest dosar, ci si angajații din instituțiile statului și societatea civilă. În contextul dat, asteptăm de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, răspunsurile la întrebările transmise în timpul prevăzut de Legea 544/2001.
Facem precizarea că marti 2 septembrie 2025 și miercuri 3 septembrie 2025, un reprezentant al redactiei noastre a sunat la cabinetul de avocatură Doseanu&Ascociații pentru un punct de vedere însă până la această oră nu am fost contactați de avocatul fostului primar.
PS Rămân sub semnul întrebării pentru IPJ Maramures și Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș:
1.De ce nu s-au luat măsuri de monitorizare serioase, cu 48 de ore înaintea condamnării, omul fiind sub control judiciar?
2.De ce nu au transmis o alertă interinstituțională la frontieră în care să anunțe că nu îl găsesc?
3.De ce după 20 de luni, dosarul este tot în faza de urmărire penală și nu s-a pus în miscare acțiunea penală?
Revenim pe subiect!














