A vândut băimărenilor haine cu însemne de mărci cunoscute contrafăcute. Ialomițeanul a intrat în vizorul polițiștilor - Ziarul de Maramures

A vândut băimărenilor haine cu însemne de mărci cunoscute contrafăcute. Ialomițeanul a intrat în vizorul polițiștilor

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat ieri o acțiune pe linia prevenirii descoperirii şi combaterii faptelor ilicite care se comit pe domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, pe raza municipiului Baia Mare.

În cadrul activităților de verificare efectuate a fost identificat și prins în flagrant un bărbat de 37 de ani din județul Ialomița, care a expus spre comercializare obiecte de îmbrăcăminte și cosmetice ce poartă însemnele unor mărci protejate prin lege, bunuri ce se aflau într-un autoturism înmatriculat în Germania.

În acest context, au fost identificate și indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor, 109 obiecte de îmbrăcăminte și produse cosmetice în valoare de aproximativ 38.500 de lei ce poartă însemnele unor mărci înregistrate.

În cauză, polițiștii efectuează activități de cercetare penală în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea a 10 infracțiuni de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 102 alin. 1, lit. b, din Legea 84/1998.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!