ACTUALIZARE. Doi tineri reținuți de polițiști în urma scandalului de la Chelința. Trei femei au ajuns la UPU Baia Mare - Ziarul de Maramures

ACTUALIZARE. Doi tineri reținuți de polițiști în urma scandalului de la Chelința. Trei femei au ajuns la UPU Baia Mare

Polițiștii din Ulmeni au fost sesizați prin apel 112 să se deplaseze în localitatea Chelința, unde avea loc scandalul. Trei femei au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Incidentul a avut loc ieri, 3 martie 2024.

”În urma deplasării la fața locului a echipajelor de poliție din cadrul Poliției Orașului Ulmeni și ai Secției 3 Fărcașa, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, a fost aplanat conflictul produs pe fondul unor neînțelegeri între mai multe persoane, care s-au agresat reciproc”, transmite Poliția Maramureș.

În urma încăierării trei femei cu vârste de 23, 45 și 50 de ani și un tânăr în vârstă de 24 de ani, au suferit leziuni și au fost transportați la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor producerii evenimentului și a tuturor persoanelor implicate, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și lovire sau alte violențe.

ACTUALIZARE 4 martie 2024

Poliția Maramureș: În urma activităților de cercetare efectuate, polițiștii orașului Ulmeni au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi tineri în vârstă de 16, respectiv 27 de ani, implicați în evenimentul produs ieri după amiază în localitatea Chelința. În fapt, ieri, în jurul orei 14.00, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 că în localitatea Chelința, are loc un scandal. Echipajele de poliție, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, au aplanat starea conflictuală. Primele verificări efectuate la fața locului au relevat că incidentul s-ar fi produs pe fondul unor neînțelegeri între mai multe persoane, care s-au agresat reciproc. Patru persoane care au suferit leziuni, au fost transportate la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea. În continuare polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și lovire sau alte violențe.
Foto-athiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!