Baia Mare: Zece autovehicule abandonate pe domeniul public au fost casate astăzi - Ziarul de Maramures

Baia Mare: Zece autovehicule abandonate pe domeniul public au fost casate astăzi

În cursul zilei de azi, 3 martie 2021, Primăria Municipiului Baia Mare prin Direcția Poliția Locală Baia Mare a casat și valorificat un număr de zece autovehicule abandonate pe domeniul public dintr-un total de 18 mașini abandonate.

În cazul celor zece autovehicule, polițiștii locali au dispus ridicarea și depozitarea acestora pe strada Mărgeanului în incinta Serviciului Public Ambient Urban Baia Mare.

Începând de luni, 8 martie 2021, polițiștii locali din cadrul Biroului Circulație vor dispune și ridicarea altor mașini abandonate pe domeniul public, care se află în evidențele Direcției Poliția Locală Baia Mare, în temeiul prevederilor Legii nr. 421/2002.

Pe aceasta cale, Poliția Locală Baia Mare face un apel la toți cetățenii, care sunt proprietarii unor astfel de autovehicule, să procedeze la ridicarea voluntara a acestora de pe domeniul public. În caz contar, vor fi sancționați contravențional și vor avea de suportat și cheltuielile cu ridicarea, transportul, depozitarea și asigurarea pazei acestora. Suma totală pe care trebuie sa o plătească proprietarul unui astfel de autovehicul abandonat pe domeniul public este de minimum 1.000 de lei.

Acțiunile Poliției Locale sunt dispuse de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

Foto-Primăria Municipiului Baia Mare

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!