Bărbatul din Brăila a fost declarat dispărut de la domiciliu din data de 23 februarie. Acesta le-a spus jandamilor că s-a urcat într-un mijloc de transport și a ajuns în Baia Mare.
Acum, se fac procedurile pentru ca bărbatul să poată să ajungă în sânul familiei sale.
Jandarmeria Maramureș: ”Aseară, în jurul orei 21.00, în timp ce executau serviciul de patrulare în zona gării CFR din Baia Mare, jandarmii din cadrul echipei de intervenție a Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș au observat o persoană care părea dezorientată. După ce s-a procedat la legitimarea acesteia, persoana a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Baia Mare. Aici s-a constatat că persoana era căutată din data de 23 februarie de către Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila. Persoana a afirmat că, din greșeală, s-a urcat într-un alt mijloc de transport și astfel a ajuns în Baia Mare. În cauză se derulează procedurile legale care se impun pentru ca aceasta să ajungă la adresa de domiciliu în siguranță.”
CLICK: (VIDEO) Culoar de îmbarcare și debarcare a elevilor în fața Colegiului de Arte din Baia Mare
CLICK: (FOTO)Controversata Piață Izvoarele a fost într-un final cât de cât curățată, în an electoral