BM. ”Halcă” de carne la grătar cu…sârmă ”rumenită”. Replică, ospătar: ”Ne cerem scuze! Se mai întâmplă!”. Serios? - Ziarul de Maramures

BM. ”Halcă” de carne la grătar cu…sârmă ”rumenită”. Replică, ospătar: ”Ne cerem scuze! Se mai întâmplă!”. Serios?

Căscați bine ochii! În ce loc luați masa și ce aveți în farfurie, la propriu, și asta dacă nu vreți să o pățiți ca și tânărul băimărean de 32 de ani, care a ieșit la un meniul zilei, în pauza de masa, împreună cu un alt coleg de-al său, la unul din restaurantele aflate pe Independenței din Baia Mare.

Felul doi din meniul zilei, le-a dat celor doi amici adevărate palpitații. În halca de carne prăjită, cunoscută și sub denumirea de grătar, stătea bine ”rumenită” o bucată de sârmă…Surpins și în același timp revoltat, băimăreanul a chemat la masa ospătarul care s-a scuzat: ”Ne cerem scuze! Se mai întâmplă!”. Serios?

Băi, fraților! Ați înebunit? Cum adică se mai întâmplă? Dacă s-a mai întâmplat ca clienții voștri să găsească bucăți de sârmă, cuie, piulițe, pânze de bomfaier, cioburi, -generic vorbind-, în farfuriile restaurantului vostru ar trebui ca localul să fie închis pentru totdeauna deoarece sunteți un pericol pentru sănătatea și viața clienților care vă trec pragul.

Deci mare atenție atunci când nu mâncați din ”oala” voastră! În astfel de situații vă recomandăm să refuzați plata comenzii și să depuneți o sesizare la Protecția Consumatorului Maramureș.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!