Reclama ta
BM. Polițiștii Grupei Canine sunt întâmpinați la intrarea în serviciu de privirile celor mai loiali parteneri de muncă - Ziarul de Maramures

BM. Polițiștii Grupei Canine sunt întâmpinați la intrarea în serviciu de privirile celor mai loiali parteneri de muncă

Rocky, mezinul echipei canine

Poliția Maramureș: Fiecare zi alături de ei este plină de provocări, emoții și iubire, dar astăzi, alături de colegii noştri patrupezi, celebrăm prietenia, loialitatea şi sprijinul necondiţionat pe care ni-l oferă zi de zi.

Dimineața, polițiștii Grupei Canine sunt întâmpinați la intrarea în serviciu de privirile celor mai loiali parteneri de muncă: Ricky, Lexy, Dovah, Gam, Ares, Zara, Rocky, Hux și Nyx.

Cei nouă patrupezi, alături de conducătorii canini, fac parte din echipa Inspectoratului de Poliție Județean Maramureş şi sunt antrenaţi special să contribuie la detectarea substanţelor interzise şi a produselor din tutun, prinderea infractorilor, căutarea persoanelor dispărute şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.

Printre aceștia, cei mai experimentați sunt Ares și Riky care, de 6 ani, cu fiecare misiune îndeplinită cu succes au demonstrat curajul şi devotamentul lor. Fiecare reuşită este răsplătită de poliţişti, oferindu-le aprecieri şi pauze lungi în care să-şi savureze gustarea.

CLICK: Castane 2025. Spectacole de drone și lumini, Alina Eremia, Puya, Delia, Mandinga, The Urs, The Motans

Rocky și Hux, mezinii echipei, sunt însă plini de entuziasm și jucăuși. Cei doi au trecut de perioada de ataşament şi aşteaptă cu nerăbdare să participe alături de conductorii canini la cursurile de specializare.

În situaţia în care nu sunt în misiuni, cele 9 cupluri chinologice se pregătesc temeinic, desfăşurând antrenamente specifice împreună cu conductorii canini. Deşi sunt orientaţi spre dezvoltare şi progres, cei 9 poliţişti au în vedere ca misiunile şi pregătirea lor continuă să fie completată frecvent de îmbrăţişări şi mult-aşteptatele plimbări în natură.

Angrenaţi în activităţile poliţiştilor, cei 9 câini au un rol esenţial în asigurarea siguranţei comunităţii!

Informatii transmise de Poliția Maramures

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!