CCI MM: 5 companii din Maramureș, active într-o misiune economică în Slovacia - Ziarul de Maramures

Breaking News

CCI MM: 5 companii din Maramureș, active într-o misiune economică în Slovacia

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Florentin-Nicolae Tuș, a condus în perioada 12 – 14 iunie a.c., o delegație a oamenilor de afaceri maramureșeni la Trnava, Republica Slovacă. În cadrul programului au fost prevăzute o întâlnire regională la care au participat Camere de Comerț din Slovacia, Ungaria, Republica Moldova și România, țara noastră fiind reprezentată de organizația camerală din Maramureș, întâlniri B2B și vizite la companii, incluse în programul unei misiuni economice.

Întâlnirea regională a Camerelor de Comerț și Industrie din 13 iunie a.c. a oferit prilejul unui schimb aprofundat de opinii cu privire la prioritățile de pe agendă și obiectivele majore ale organizațiilor camerale prezente, cu accent pe consolidarea relațiilor externe precum și pe intensificarea cooperării între mediul de afaceri din cele 4 țări prezente.

În discursul său, președintele Camerei de Comerț si Industrie Maramureș, Florentin-Nicolae Tuș, a mulțumit partenerilor din Trnava pentru invitație, a salutat agenda discuțiilor și a asigurat partenerii slovaci de intensificarea relațiilor parteneriale, în baza Acordului de cooperare semnat anul trecut tot în Trnava. De asemenea, tot în cadrul întâlnirii regionale de marți, 13 iunie, a avut loc o scurtă prezentare a organizației camerale și a principalilor indicatori economici ai județului Maramureș, susținută de Oana Bran, dir. Direcția Servicii & Evenimente. Camera de Comerț și Industrie Maramureș a mai fost reprezentată în această delegație de Diana Cheța, director Direcția Economică și Tatiana Sasu, director Direcția de Pregătire Profesională.

Întâlniri B2B

La misiunea economică din Slovacia s-au înscris 5 companii din județul Maramureș: EPUROM S.A., SOLMIXFLOR S.R.L., TEUTON NORD S.R.L., POLICHIM S.R.L. și R&B COM S.R.L. Acestea au prezentat în 13 iunie, în cadrul întâlnirilor B2B, oferta lor de produse și servicii, oferta de export și deschiderea lor de cooperare cu companii slovace cu același profil de activitate, respectiv posibilitățile de distribuție și producție. Rundele de întâlniri B2B cu reprezentanți ai unor firme locale din Trnava au condus la stabilirea unor legături de afaceri pentru firmele din județul nostru. În cadrul programului au mai fost prevăzute o vizită la compania slovacă Apimed, filozofia de bază Apimed fiind cea de a produce soiuri de hidromel în funcție de diferite tipuri de miere, respectiv la Piešťany – un oraș cunoscut pentru resursele sale naturale unice șu apa sulfuroasă cu o temperatură care atinge aproape 70ºC.

Conducerea Camerei de Comerț și Industrie Trnava va reveni în toamnă în județul Maramureș, pentru a participa la expoziția de bunuri de larg consum ”Rivulus Dominarum”, alături de câteva companii slovace interesate de oportunități de afaceri în județul nostru.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!