CJ Pensii Maramureș: Cumulul pensiei cu alte venituri. Care sunt veniturile care pot fi cumulate la pensie? - Ziarul de Maramures

CJ Pensii Maramureș: Cumulul pensiei cu alte venituri. Care sunt veniturile care pot fi cumulate la pensie?

Casa Județeană de Pensii Maramureș vine în atenția opiniei publice cu câteva date referitoare la cumulul pensiei cu alte venituri conform prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.

Casa Județeană de Pensii Maramureș aduce la cunoștință:

I. Pensionarii sistemului public de pensii care pot cumula pensia cu alte venituri sunt următorii:

– cei care desfășoară activități pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale, potrivit prevederilor Codului Fiscal;

– cei care desfășoară activități în calitate de prestator casnic, în temeiul Legii nr. 111/2022, pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale indiferent de nivelul veniturilor;

– totodată, ca o noutate prevăzută de Legea nr. 360/2023, este faptul că pot cumula pensia cu alte venituri și pensionarii care beneficiază de pensie de invaliditate indiferent de gradul de invaliditate;

II. Pensionarii sistemului public de pensii care nu pot cumula pensia cu alte venituri sunt următorii:

– soțul supraviețuitor beneficiar al unei pensii de urmaș, care realizează venituri lunare mai mari decât salariul minim brut pe țară grantat în plată (3700 lei începând cu 1 iulie 2024);

– beneficiarul unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare în baza unui contract individual de muncă, în baza unui raport de serviciu sau ca persoană care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care este numită în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrul cooperator dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale cărui drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile legii, cu cele ale persoanelor susmenționate;

Pentru valorificarea stagiului de cotizare realizat după data înscrierii la pensie, pensionarii pentru limită de vârstă pot solicita recalcularea pensiei prin adăugarea acestui stagiu, în condițiile legii, o singură dată într-un an calendaristic.

Stagiul de cotizare realizat în regim de cumul nu se ia în considerare pentru calculul punctelor de stabilitate.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!