DIICOT. Tânăr arestat după ce a fost descoperit cu droguri în zona Dealu Grosului - Ziarul de Maramures

Breaking News

DIICOT. Tânăr arestat după ce a fost descoperit cu droguri în zona Dealu Grosului

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș au dispus in 23 septembrie a.c., reținerea unui inculpat, în vârstă de 36 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Măsura a fost luată, după ce, în aceeași zi, inculpatul a fost prins în flagrant, în zona cunoscută sub denumirea Dealul Groșului, în timp ce tranzacționa cantitatea de circa 1,7 kilograme canabis, drog de risc, pe care l-a deținut și transportat ascuns într-o autoutilitară.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureș. Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto1 arhiva, foto 2 DIICOT

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!