PNL PSD AUR PSD
Drumul Maramureșului, un traseu turistic de peste 700 kilometri prin natură și cultură - Ziarul de Maramures

Drumul Maramureșului, un traseu turistic de peste 700 kilometri prin natură și cultură

Locuitorii sunt invitați să facă parte din proiect

Inițiat de Asociația Origini Maramureș, Drumul Maramureșului are ca scop promovarea Maramureșului, dar mai ales a oamenilor din această regiune. Este un traseu de lungă distanță, de tip circuit, cu peste 40 de trasee recomandate a fi parcurse la pas sau cu bicicleta. Proiectul își propune să aducă în atenția celor interesați serviciile turistice relevante din regiune: nu doar atracțiile naturale și culturale, ci și meșteșugari, experiențe locale, cazări și restaurante.

PNL

Potrivit inițiatorilor proiectului, 700 kilometri de drum sunt deja marcați în tot județul Maramureș, iar cu sprijinul autorităților locale, a sponsorilor și a oamenilor, până la finalul anului 2022, traseul va fi extins până la 1.000 kilometri.

PSD

Cu un orizont de dezvoltare de peste 10 ani, proiectul, cu un puternic potențial internațional, își propune să aducă un impact pozitiv asupra comunităților așezate de-a lungul drumului, prin documentarea și publicarea pe site-ul www.drumulmaramuresului.ro a tuturor atracțiilor culturale, istorice și naturale ale regiunii, cât și artizani, spații de cazare, experiențe oferite de localnici și meșteri populari. Pentru o experiență de călătorie și mai bună, Asociația Origini Maramureș va lansa în curând și aplicația mobilă Drumul Maramureșului.

Ce oferă Drumul Maramureșului

Un traseu marcat și pregătit pentru drumeție, în care călătorii au prilejul de a descoperi Maramureșul Creativ, Cultural, Sălbatic, Spiritual sau Tradițional prin prisma mesteșugurilor, atracțiilor turistice și culturale, dar și prin natură, lăcașurile de cult, tradițiile și experiențele noi.

Pentru a veni în ajutorul călătorului, fondatorii au împărțit traseul în peste 40 trasee de o zi sau jumătate de zi, unele scurte, de 7-8 kilometri, în timp ce altele, dedicate persoanelor mai experimentate, au chiar și 30 kilometri lungime. Acestea conectează cele mai importante obiective de vizitat din Maramureș, precum Centrul Vechi din Baia Mare, Lacul Albastru din Baia Sprie, Lacul Sărat din Ocna Șugatag, Satul Breb, Memorialul Durerii din Sighetu Marmației, Mănăstirea Bârsana, Mocănița din Vișeu de Sus, Parcul Natural Munții Rodnei, Parcul Natural Munții Maramureșului, Aria Naturală protejată Defileul Lăpușului și multe altele.

Pe parcursul traseelor, călătorii pot vizita și diverși artizani locali, de la meșteri ceramiști, olari, până la sculptorul crucilor vesele de la cimitirul Săpânța sau artiști de măști tradiționale. De asemenea, pe Drumul Maramureșului turiștii pot experimenta și o mulțime de activități precum plimbări cu caiacul sau hidrobicicleta pe Lacul Firiza, băi în apă sărată la Ocna Șugatag, cursuri de echitație, sporturi de iarnă, zboruri în tandem cu parapanta sau cu avion de mici dimeniuni. Mai mult decât atât, turiștii pot experimenta o zi în gospodăriile maramureșenilor, cum ar fi prepararea mâncării tradiționale (frământarea și coacerea plăcintelor, cozonacilor sau chiar a pâinii ș.a.), mulsul vacilor, oilor sau caprelor, adunatul ouălor, plimbarea călare sau cu tractorul.

Drumul spre tine însuți

Călătorii care vor face drumeții în județ au la dispoziție trasee lungi sau scurte, care-i poartă pe dealuri, pe lângă gospodării, prin sate, pe la cascade și lacuri, prin păduri și pe la obiective turistice sau naturale spectaculoase.

„Drumul Maramureșului nu este doar un simplu drum, ci este un drum către tine însuți, un drum de regăsire. Drumul leagă și dezvoltă comunități, este coloana vertebrală a Maramureșului și o șansă de a rămâne în istorie. Este un proiect din pasiune pentru unul din cele mai speciale locuri de pe pământ, Maramureșul. Este o potecă pe care veți găsi peisaje extraordinare, tradiții și obiceiuri ancestrale, aventură și relaxare, atracții turistice și oameni frumoși. Dar mai ales vă veți regăsi pe voi înșivă. Pe acest drum de basm, călătorii vor descoperi povești, legende, personaje și locuri care pot îmbogăți și vindeca sufletul și mintea. Așadar, recomand călătorului a-l parcurge în tihnă”, precizează președintele Asociației Origini Maramureș, Matei Țiboc, inițiatorul proiectului.

Potrivit acestuia, obiectivul proiectului este de a aduce oamenii mai aproape unii de alții și de a dăinui în timp sute sau chiar mii de ani, astfel că și-a propus pentru anii următori marcarea celor 1000 de km exclusiv cu borne din piatră naturală, rezistente în timp. Inițitorii mizează pe implicarea și contribuția constantă a întregii comunități.

Fii #PartenerDeDrum!

Locuitorii din Maramureș sunt invitați să fie parte din proiect și să contribuie la misiunea Drumului, aceea de a atrage un număr cât mai mare de drumeți, prin intermediul oamenilor și poveștilor locurilor pe care le vizitează. Astfel, cei care le pot oferi călătorilor bunătăți gastronomice, precum și cei care vor să organizeze tururi de observare, cursuri de echitație sau orice alte activități mai puțin cunoscute în Maramureș pot deveni, gratuit, parteneri în proiect.

Partenerii locali sunt incluși fără niciun cost pe platforma Drumul Maramureșului, se pot implica în oferirea de servicii de cazare, masă sau alte servicii de care călătorii au nevoie și își pot crește, astfel, nivelul de trai.

Despre proiectul Drumul Maramureșului

Drumul Maramureșului e un nou mod de a călători prin Maramureș, mai profund, mai incet, mai aproape de oameni, la pas sau cu bicicleta. Mai aproape de sine, de natură, de oamenii locului și de poveștile lor. Proiectul este inițiat de Asociația Origini Maramureș, cu sprijinul comunității locale, Consiliului Județean Maramureș și Primăriilor din localitățile aflate pe traseul străbătut de drum. Informații despre Drumul Maramureșului și despre traseele marcate sunt disponibile pe site-ul www.drumulmaramureșului.ro. Împreună construim Drumul Maramureșului: https://www.sprijina.ro/cauze/impreuna-construim-traseul-drumul-maramuresului.

Contact: [email protected]

  • Bună ziua!
    Felicitări pentru inițiativă!
    Pentru a avea succes cu adevărat, nu implicați politicul.
    Contactați comunitățile locale și discutați cu fiecare întreprinzător local în parte.
    Explicațiile avantaje pe termen mediu și lung.
    Nu acceptați și nu susțineți întreprinzătorii locali care comercializează și chinezării.
    Promovați comunitățile locale începând cu portul, mâncarea și tot ce merită vizitat.
    Insistați pe gospodăriile vechi, rustice.
    Situl de promovare să conțină informații cât mai amănunțite despre fiecare comunitate în parte.
    Mult succes în noul proiect!

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!