Prin proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Educației a venit cu câteva propuneri, transmite MEC.
Una din propuneri se referă la gratuitatea pentru elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, cu vârsta de până la 26 de ani, pentru serviciile publice de transport local rutier, transport naval, transport cu metroul, precum și transport feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.
Ca element de noutate, acordarea sumelor de bani pentru transport se face în avans, cu decontare în luna următoare pentru elevii care fac naveta, respectiv elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu.
Elevilor li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați. Elevilor care locuiesc la internat sau în gazdă li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru.
Un alt element de noutate este decontarea cheltuielilor de transport și pentru distanțe mai mari de 50 de km. Astfel, în situația în care elevii se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km beneficiază de decontarea sumei aferente distanței de 50 km, sumă căreia i se adaugă 1 leu/km/lună,
Operatorii de transport rutier vor avea obligația să emită documente lunare de transport, cu încadrare în tarifele maxime/kilometru/lună și să asigure transportul rutier al elevilor. În acest sens, s-a stabilit faptul că autoritățile de reglementare în domeniul asigurării transportului vor stabili normele de aplicare și de monitorizare a modului în care operatorii de transport rutier vor respecta noile prevederi legale.
Sumele de bani de care urmează să beneficieze elevii, acordate în avans/lună, calculate în funcție de distanța de la domiciliu la unitatea de învățământ preuniversitar, pornesc de la 30 de lei pentru 3 km și ajung la 171 de lei pentru 50 de km.
Ministerul Educației a mai propus ca elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, precum și elevii etnici români din afara granițelor țării, bursieri ai statului român, să beneficieze de gratuitate pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive, organizate de instituții publice.
”În acest context subliniem faptul că sumele pentru naveta elevilor se acordă în avans, indiferent de tipul de transport, respectiv transport interjudețean sau intrajudețean, asigurându-se în acest mod realizarea dreptului la educație. De asemenea, în condițiile în care principiul general/de bază în stabilirea cuantumului unui abonament constă în calcularea, de regulă, la un nivel de 60% din tariful aferent sumei valorii biletelor de transport pentru numărul de zile lucrătoare dintr-o lună (21-22/30-31), există situații în care tariful corespunde unui număr total de zile/luna (30-31), fără niciun fel de reducere specifică principiului abonamentelor lunare (exemplu: județul Constanța, unde tariful pe o distanță de cca. 6 km. Cumpăna-Constanța, s-a impus la valoarea de 170 lei/lună)”, se precizează în comunicatul transmis de MEC.
Pentru a susține interesele elevilor, Ministerul Educației solicită reanalizarea tarifelor în aceste situații punctuale care constituie abateri de la principiul logicii concurențiale, cu grave consecințe cu privire la asigurarea dreptului la educație, se mai arată în comunicat.