Bărbatul a intrat în magazin cu intenția de fura banii din casa de marcat. Și a și reușit. Mascat și înarmat cu un cuțit acesta a amenințat femeia, care nu a avut încotro decât să-i dea banii.
Informația a fost furnizată de Poliția Maramureș în cursul serii de ieri, 3 martie, la ora 23. 34. Incidentul a fost semnalat polițiștilor la ora 20.15. La fața locului au ajuns mai multe echipaje.
Poliția Maramureș: ”În această seară, la ora 20.15, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Petru Rareș din municipiu s-a produs o tâlhărie. Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că în timp ce victima, o tânără de 23 de ani, se afla în timpul serviciului în incinta unui magazin în calitate de vânzătoare, un bărbat mascat a intrat în magazin, a amenințat-o cu un cuțit, a sustras banii ce se aflau în casa de marcat, apoi a plecat.”
Acum, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Aceștia anchetează cazul pentru identificarea autorului. Dacă va fi prins, individul riscă ani grei de închisoare. Fapta a fost săvârșită așa cum este prevăzută în Art. 234 noul Cod Penal la alin. a) , c) și d) respectiv a folosit o armă, fapta s-a făcut pe timp de noapte, a fost mascat.
ASTAZI OMOR: O femeie de 45 ani din Chelința a fost ucisă. Polițiștii sunt la fața locului
PARTEA II
DECLARATIA vanzatoarei, CUM ERA IMBRACAT barbatul mascat, ce inaltime are…IN LINK