ITM MM: Preluare registru general de evidenţă a salariaţilor şi eliberare credenţiale de acces - Ziarul de Maramures

ITM MM: Preluare registru general de evidenţă a salariaţilor şi eliberare credenţiale de acces

Începând cu 9 martie 2022 a încetat aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, transmite Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș.

Pe durata aplicabilităţii textului de lege menţionat anterior, în vederea îndeplinirii în condiţii de regularitate, economicitate şi eficienţă a activităţii inspectoratelor teritoriale de muncă şi angajatorilor persoane juridice/fizice, la nivelul inspectoratelor teritoriale de muncă au fost create adrese de e-mail dedicate preluării registrului general de evidenţă a salariaţilor şi eliberarea credenţialelor de acces, acestea nemaifiind valabile la această dată.

ITM Maramureș face cunoscut că în prezent, în materie, sunt aplicabile prevederile OUG nr. 38/2020 privind utilizarea înscrisurilor în forma electronică la nivelul autorităţilor și instituţiilor publice. Inspecţia Muncii asigură prin portalul www.inspectiamuncii.ro preluarea registrului general de evidenţă a salariaţilor pentru angajatorii persoane juridice/fizice deţinători de credenţiale de acces.

Pentru cazurile în care angajatorii persoane juridice/fizice nu deţin credenţiale de acces, aceştia pot solicita inspectoratelor teritoriale de muncă, respectiv preluarea registrelor generale de evidenţă a salariaţilor precum şi eliberarea credenţialelor de acces, prin transmitere, prin intermediul poştei electronice pe adresa oficială de e-mail a Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș, respectiv ([email protected]), a documentelor menţionate anterior semnate electronic cu respectarea prevederilor actului normativ mai sus menţionat.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!