Pentru asigurarea unui climat adecvat de ordine și siguranţă publică și pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș vor acționa și în acest sfârșit de săptămână cu ocazia desfășurării manifestărilor din spațiul public.
Astfel, sâmbătă, 9 octombrie, între orele 15:00-17:00, jandarmii vor fi prezenți la Baza sportivă „Progresul” Şomcuta Mare se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele CS Progresul Şomcuta Mare-FC Someșul Dej, dar și în Piața Revoluției din Baia Mare unde în intervalul orar 17:00-20.00 va avea loc o manifestare de protest împotriva restricţiile COVID, a vaccinării obligatorii și a impunerii certificatului verde.
Chiar dacă aceste activități vor avea loc în conformitate cu normele în vigoare impuse pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, jandarmii sunt prezenți la datorie pentru a se asigura că totul se desfășoară în condiții de siguranță, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș.
Jandarmii vin și cu câteva recomandări în ceea ce-i privește pe organizatori și staff-urile auxiliare, respectiv:
• să respecte măsurile de protecție sanitară, dar și de protejare a persoanelor din jur în vederea prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2;
• să aducă la cunoştinţa autorităților eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
• să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.
Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, jandarmii recomandă cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură și nu în ultimul rând, să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS Cov 2, iar în caz de nevoie să solicite sprijinul jandarmilor sau să apeleze numărul unic de urgență 112.