Acțiune de plantare la Grădinița cu program prelungit nr. 2 din orașul Baia Sprie - Ziarul de Maramures

Acțiune de plantare la Grădinița cu program prelungit nr. 2 din orașul Baia Sprie

Primarul orașului Baia Sprie, Alin Sebastian Bîrda a participat ieri, 6 noiembrie, la o acțiune de plantare organizată la Grădinița cu program prelungit nr. 2, din localitate.

Cei mici au învățat cum se plantează un copac. Le-au fost prezentate mai multe specii cum ar fi: stejarul, bradul, platanul, frasinul, carpenul, arțarul și pinul, a transmis administrația locală.

Alin Sebastian Bîrda, primarul orașului Baia Sprie: ”Din momentul în care am finalizat și dat în folosință cel de-al doilea imobil al căminulului mi-am dorit să facem curat în curtea interioară și am gândit că cel mai bun lucru ar fi să plantăm copaci, să amenajăm un mic parc dendrologic de care să se ocupe preşcolarii îndrumati de cadrele didactice de la camin. O oază verde între blocuri, loc de relaxare și oxigenare în centrul orașului. Astfel că, ieri am reușit să organizăm activitatea și, din reactiile copiilor, consider ca a fost un real succes. Din partea Ocolului Silvic Baia Sprie l-am invitat pe domnul Roman Bogdan care le-a vorbit copiilor despre caracteristicile fiecarei specii și le-a arătat cum se plantează. Mare le-a fost entuziasmul celor care și-au dorit să pună și ei mânuțele și să ajute. A fost un efort comun care va rămâne în amintirea copiilor. Vor ști peste ani că ei sunt cei care au plantat stejari, brazi, platani, frasini, carpeni, arțari, pini. Felicitările mele pentru modul în care personalul căminului s-a mobilizat în coordonarea și supravegherea copiilor. Ne revedem la primăvară să vedem care copăcei s-au prins și ce mai plantăm în completare.

Copilașii au plantat și flori, au lucrat pe ateliere, străduindu-se să se aplice în creatiile și activitățile lor iubirea pentru natură.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!