L-a surprins pe hoț. Tânărul a ajuns pe mâna polițiștilor băimăreni - Ziarul de Maramures

L-a surprins pe hoț. Tânărul a ajuns pe mâna polițiștilor băimăreni

Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea faptei de furt calificat, după ce a fost surprins de persoana vătămată aflându-se în curtea imobilului, având asupra sa bunuri care îi aparțineau.

O patrulă de poliție s-a deplasat la fața locului, fiind identificate atât persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 64 de ani, cât și persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 23 de ani, care a fost condus la sediul Poliției Municipiului Baia Mare. Polițiștii de investigații criminale efectuează în continuare cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

***Și polițiștii din cadrul Secției 2 Bogdan Vodă au probat activitatea infracțională a unei femei în vârstă de 34 de ani din județul Sălaj, bănuită că ar fi profitat de lipsa proprietarilor din două imobile localizate în localitatea Strâmtura și au sustras diferite sume de bani. Și ea a fost reținută pentru 24 de ore.

”Astfel, a fost dispusă extinderea urmăririi penale pentru săvârșirea în concurs a unei infracțiuni de tentativă la furt calificat și două infracțiuni de furt calificat, urmând să fie prezentată instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii continuă cercetările pentru probarea întregii activități infracționale”, a transmis ieri Poliția Maramureș.

Pentru a nu fi victima unor astfel de fapte, polițiștii recomandă să acordați o mare prudență atunci când părăsiți locuința, chiar dacă este pentru scurt timp. Evitați să lăsați ușa imobilului deschisă pentru a nu permite accesul vizitatorilor nepoftiți. De asemenea, instituirea unui sistem de supraveghere sau de alarmare poate fi utilă pentru asigurarea perimetrului locuinței.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!