Reclama ta
Localnic din Crăciunești sancționat de polițiști după ce a anunțat o urgență falsă la 112 - Ziarul de Maramures

Localnic din Crăciunești sancționat de polițiști după ce a anunțat o urgență falsă la 112

Apelarea prin sistemul naţional Apeluri de urgenţă 112, trebuie utilizată numai în cazurile de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a echipajelor pentru soluţionarea evenimentului, transmite Poliția Maramureș.

Numărul unic de apel 112 este numărul de telefon gratuit, pus la dispoziţia cetăţeanului de către toţi operatorii de telefonie fixă sau mobilă, pentru situaţiile de urgenţă ce ameninţă siguranţa cetăţeanului şi a bunurilor acestuia, siguranţa naţională şi alte cazuri prevăzute de lege. Apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţă 112, prin apeluri repetate nejustificate sau fără a exista o urgenţă reală, se sancţionează conform legii.

CAZ CONCRET

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș a fost sesizat prin intermediul numărului unic de urgență 112, de către un bărbat, din Crăciunești, care semnala că din locuința sa a fost sustrasă o sumă de bani. De urgență, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației s-au mobilizat și s-au deplasat la domiciliul bărbatului. În urma investigațiilor, s-a stabilit că apelul a fost unul fals. Apelantul nu a putut justifica care a fost motivul alertării poliției, exprimându-se incoerent. Astfel, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.

Apelarea abuzivă a numărului 112 nu este o glumă!

În timp ce echipajele sunt mobilizate pentru intervenții în urma unor alerte false, persoane aflate în pericol real pot fi puse în situația de a nu primi ajutorul necesar la timp.

Poliția Maramureș face apel la toți cetățenii: folosiți responsabil Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112!

Lasă un comentariu

Ziarul de Maramures

Trebuie să știi

error: Conținut protejat !!