Peste 1300 de cadre medicale și sanitare au fost vaccinate, împotriva COVID 19, la centrele din Baia Mare - Ziarul de Maramures

Breaking News

Peste 1300 de cadre medicale și sanitare au fost vaccinate, împotriva COVID 19, la centrele din Baia Mare

Vaccinul este administrat de asistenți desemnați de conducerea Spitalului Județean de Urgență

Trei centre de vaccinare sunt deschise în municipiu, în locații aparținând Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, iar vaccinul este administrat de asistenți desemnați din cadrul unității medicale, care sunt supervizați de doi medici, a comunicat conducerea unității medicale.

În 27 și 28 decembrie au fost vaccinați câte 105 medici și asistenți/ zi, toți fiind de la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare și de la Spitalul de Pneumoftiziologie ”Dr. Nicolae Rușdea” Baia Mare, aceștia fiind cuprinși în etapa 0 de vaccinare, doza1, deoarece activează în spitalul COVID și spitalul suport COVID.

Începând de luni, 4 ianuarie 2021 s-a dat startul primei etape de vaccinare la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare situat pe strada George Coșbuc (centrul I), la Policlina Nr. 2 din Baia Mare aflată pe strada Progresului (centru 2 de vaccinare) și la Policlinica Sportivă de pe strada Gheorge Marinescu (centrul 3), toate aparținând Spitalului Județean. Vaccinarea se desfășoară continuu între orele 8.00 și 20.00, fiind vaccinate, în medie, 370 de persoane/zi. Astfel, luni, 4 ianuarie, marți, 5 ianuarie și miercuri, 6 ianuarie au fost vaccinate câte 370 de persoane, în timp ce joi, 7 ianuarie, până la ora 11.00, la cele 3 centre au fost vaccinate 178 de persoane.

Pe lângă personalul celor trei spitale menționate au fost vaccinați, deja, și medici de la alte spitale din Maramureș, reprezentanții DSP Maramureș, medici stomatologi și medici de familie care s-au înscris sau au fost înscriși pe platformă și au fost programați pentru prima doză de vaccin. În prima etapă este vaccinat personalul din domeniul sănătății și social – sistem public și privat și se referă la personalul din spitale și unități ambulatorii, personalul din sistemul de medicină de urgență, din medicina primară, din laboratoare, farmacii, alte domenii de sănătate, personalul din cabinetele stomatologice, medicii rezidenți, studenții și elevii din sistemul sanitar, paramedicii și voluntarii care activează în domeniul medical, personalul care acordă îngrijiri la domiciliu, angajații direcțiilor de sănătate publică, personalul din centrele de dializă etc.

În etapa a II va fi vaccinată populația la risc, adulții peste 65 de ani, persoanele aflate în evidență cu boli cronice, lucrătorii care desfășoară activități în domenii cheie, personalul esențial pentru funcționarea instituțiilor statului, personalul din domeniul economic vital etc.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare s-a vaccinat luni, 4 ianuarie 2021.

Potrivit managerului-interimar al unității medicale, dr. Vasile-Ioan Pop, până la finalul săptămânii se preconizează ca întregul personal al Spitalului Județean să fie vaccinat, conform programărilor existente pe platforma electronică.

Dr. Vasile-Ioan Pop, manager-interimar al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare: ”Îi îndemn pe toți cei care doresc să se vaccineze să se înscrie pe platformă, potrivit etapelor prevăzute pentru vaccinare. După administrarea a peste 1.300 de doze de vaccin în aceste zile, nu s-au înregistrat reacții adverse la persoanele care s-au imunizat la COVID-19. Imediat ce vom finaliza etapa 1 de vaccinare, va demara etapa a II-a. Personal, îi încurajez pe maramureșeni și nu numai, să nu ezite și să se înscrie cât mai curând pentru administrarea vaccinului. Este doar o injecție care poate face, în anumite cazuri, diferența între viață și moarte și care ne va permite tuturor să revenim, în cel mai scurt timp, la viața normală pe care am avut-o înainte de declanșarea pandemiei.”

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!