MM. 43 de șoferi au ajuns pietoni. 10 șoferi s-au ales cu dosare penale, în urma filtrelor rutiere organizate de polițiști - Ziarul de Maramures

Breaking News

MM. 43 de șoferi au ajuns pietoni. 10 șoferi s-au ales cu dosare penale, în urma filtrelor rutiere organizate de polițiști

Polițiștii maramureșeni au intensificat activitățile de impunere a normelor rutiere în vigoare și au acționat în zona de competență pentru creșterea gradului de disciplină rutieră. Astfel, în weekendul care tocmai s-a încheiat polițiștii au aplicat 413 sancțiuni contravenționale.

Vineri, 12 aprilie a.c., polițiștii rutieri au desfășurat activități specifice pentru combaterea încălcării normelor rutiere în vigoare de către pietoni, fiind sancționați contravențional 22 de pietoni.

Sâmbătă și duminică, acțiunile au vizat conducătorii de autoturisme care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise și pentru impunerea respectării regimului legal de viteză.

În perioada de referință, polițiștii au aplicat 413 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, din care 187 au fost pentru depășirea vitezei legale.

A fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 43 de conducători auto, iar 4 dintre aceștia au fost depistați la volanul unui autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, abatere din sfera contravențională a legislației rutiere. Polițiștii au întocmit 10 dosare penale pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației. Din totalul infracțiunilor constatate, în cinci cazuri polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.

Pentru preîntâmpinarea evenimentelor rutiere negative, polițiștii recomandă participanților la trafic să respecte legislația rutieră în vigoare, să respecte viteza legală, să adopte o conduită corespunzătoare în trafic și să nu conducă autovehicule sub influența băuturilor alcoolice.

Foto-arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!