PNL PSD AUR PSD
Nereguli constatate de polițiști la un atelier auto de pe strada Electrolizei din Baia Mare - Ziarul de Maramures

Nereguli constatate de polițiști la un atelier auto de pe strada Electrolizei din Baia Mare

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control pe linia respectării legislaţiei în vigoare privind regimul deşeurilor şi a protecţiei mediului la un atelier auto situat pe strada Electrolizei din municipiul Baia Mare.

PNL

Polițiștii au constatat faptul că în perimetrul exterior se află depozitate necontrolat şi necorespunzător diferite tipuri de deşeuri generate din activitatea desfăşurată, respectiv anvelope uzate, deşeuri metalice, uleiuri uzate, filtre, filtre de ulei. Toate aceste deşeuri, considerate deşeuri periculoase se află abandonate pe sol, generând afectarea factorilor de mediu. Deasemenea, au fost identificate mai multe butoaie metalice în care erau depozitate uleiuri uzate provenite de la activitatea de service auto în cantitate totală de aproximativ 1.150 litri.

PSD

De asmenea, administratorul punctului de lucru, un bărbat de 42 de ani din Baia Mare, nu a putut prezenta documente care să justifice încheierea unui contract cu o societate comercială care colectează, reciclează şi neutralizează uleiurile uzate.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe periculoase conform prevederilor O.U.G. 195 din 2005 privind protecția mediului. De asemenea, cantitatea de 1.150 litri ulei uzat a fost indisponibilizată și lăsată în custodie bărbatului de 42 de ani până la clarificarea situației. Conform prevederilor O.U.G. nr. 195 din 2005, fiind un obiectiv de interes public major, protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, care au sarcina de a respecta cu strictețe prevederile acestui act legislativ, a transmis astăzi Poliția Maramureș.

Acșiunea de pe strada Electrolizei s-a desfășurat ieri, 3 mai 2022.

Foto-Arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!