Nicoleta și Lăcrămioara, moroșence hotărâte, în practică la Jandarmeria Maramureș - Ziarul de Maramures

Breaking News

Nicoleta și Lăcrămioara, moroșence hotărâte, în practică la Jandarmeria Maramureș

”Orice vis poate deveni realitate dacă îți dorești cu adevărat și dacă muncești pentru asta” afirmă cu mândrie Nicoleta și Lăcrămioara, două dintre elevele Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni aflate în efectuarea stagiului de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș.

Originare din Maramureș, hotărâtele moroșence vor să demonstreze că și fetele pot face carieră în jandarmerie.

Deși absolventă de liceu pedagogic, Nicoleta s-a înscris (fără știrea părinților) la școala de subofițeri pentru a deveni jandarm. Chiar dacă familia o voia învățătoare, ea se simte mai apropiată de haina și disciplina militară. Lăcrămioara, deși este o umanistă convinsă, își dorește o carieră militară și este sigură că școala de subofițeri jandarmi este primul pas spre îndeplinirea visului ei.

Fetele au așteptat cu nerăbdare perioada de practică și sunt încântate să poată aplica în teren ceea ce au învățat la școală.

Alături de cele două tinere, în stagiul de practică se află încă 17 băieți, frumoși și determinați, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ”Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani. Aceștia vor fi prezenți la sediul unității noastre până în luna septembrie, luna de încheiere a stagiului.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!