Parteneriatul dintre Consiliul Județean Maramureș și CDIMM, continuă. Decizia a fost luată la ultima ședință a Consiliului Județean. Astfel, administrația vine și susține proiectul Europe Direct Maramureș 2026–2030, propus spre finanțare de Reprezentanța Comisiei Europene în România.
10 acțiuni de informare au fost deja derulate și peste 4.300 de persoane au fost angrenate la activitățile organizate în ultimii ani.
”De 18 ani, Centrul Europe Direct Maramureș este un punct de legătură între Uniunea Europeană și cetățenii noștri. Iar din 2018, această misiune o ducem mai departe împreună, în parteneriat între Fundația CDIMM Maramureș și Consiliul Județean Maramureș. În ședința Consiliului Județean am votat cu toții pentru continuarea acestui parteneriat de încredere, prin susținerea noului proiect Europe Direct Maramureș 2026–2030, propus spre finanțare de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Peste 4.300 de persoane au participat direct la activitățile organizate în ultimii ani. Iar numai anul trecut, la inițiativa tinerilor care au votat pentru prima dată, au fost realizate 10 acțiuni de informare despre ce înseamnă votul, despre instituțiile europene și despre puterea pe care o avem atunci când alegem”, a subliniat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valer Zetea.
De precizat ar fi faptul că, Centrul Europe Direct Maramureș din cadrul Fundației CDIMM Maramureș, având ca entitate afiliată Consiliul Județean Maramureș, a lansat Campania interregională Expoziție de fotografie ”Salutări europene din Maramureș (România), Panevėžys (Lituania) și Szolnok (Ungaria): Salutări – Sveikinimai – Üdvözlettel”, care se desfășoară în perioada iunie – decembrie 2025, în parteneriat internațional cu Centrul Europe Direct Panevėžys din Lituania și Centrul Europe Direct Jasz-Nagykun-Szolnok din Ungaria. DETALII CLICK AICI!
”Eu am încredere în Radu Big, în echipa CDIMM și în capacitatea lor de a aduce Europa mai aproape de Maramureș, prin proiecte concrete, clare și cu impact. Și sunt convins că împreună vom continua să deschidem uși și minți, să susținem educația, implicarea civică și viitorul european al județului nostru”, a conchis șeful administrației județene.