Trecătorii au observat astăzi, 31 martie, pitonul regal lângă platforma de colectare a deșeurilor de pe str. George Coșbuc, zona Atrium, din Baia Mare. Astfel că, în jurul orei 13, un telefon la 112 a anunțat Poliția Animalelor din cadrul Poliției Maramureș.
La fața locului s-a deplasat un echiapj, dar și reprezentanți de la Mediu și Poliția Locală Baia Mare. S-a constatat că pitonul regal era mort (spune Poliția Maramures) și a fost ridicat. Șarpele va fi trimis la Muzeul Antipa din București pentru studiu educațional. Deocamdată reptila se află în custodia unui veterinar.
Un caz similar a fost inregistrat anul trecut în județul Bihor, când tot un piton a fost găsit lângă o platformă de gunoi.
Pitonul regal este unul dintre cei mai mici pitoni africani și se află printre cele mai populare animale de companie de acest gen.