Oferta
Reprezentanții ADIGIDM Maramureș au luat la pas platformele de colectare a deseurilor din Baia Mare - Ziarul de Maramures

Reprezentanții ADIGIDM Maramureș au luat la pas platformele de colectare a deseurilor din Baia Mare

Campanie de informare privind utilizarea corectă a insulelor ecologice digitalizate

Reprezentanții ADIGIDM Maramureș au luat la pas eco-insulele din Baia Mare. Actiunea a inceput cu luna august, iar în cadrul verificărilor au fost urmărite funcționarea sistemelor de acces, alimentarea cu energie electrică și mecanismele de deschidere ale modulelor destinate colectării separate. În paralel se desfășoară si o campanie de informare.

În ultimele zile, reprezentanții ADIGIDM Maramureș au continuat verificarea funcționării eco-insulelor din Municipiul Baia Mare, fiind analizate mai multe amplasamente.

Amplasamente verificate:
✅ Str. Melodiei nr. 8;
✅ Str. Melodiei nr. 10;
✅ Str. Gheorghe Marinescu – zona Grădiniței nr. 10;
✅ Str. Victoriei nr. 71;
✅ Str. Vlad Țepeș nr. 79 – spate, zona platou.

✅ Str. Grănicerilor nr. 85A;
✅ Str. Mărășești – punctul de colectare amplasat lângă blocul nr. 2, la intersecția cu Str. Grădiniței nr. 31;
✅ Str. Mărășești nr. 20 – spate, zona CT;
✅ Str. Mărășești nr. 16;
✅ Str. Mărășești nr. 35 – zona Grănicerilor/Garaje;
✅ Str. Melodiei nr. 2.

”Aspectele punctuale identificate au fost transmise Primăriei Municipiului Baia Mare, în vederea verificării și remedierii situațiilor semnalate. Continuăm verificările în teren și urmărim soluționarea aspectelor constatate, pentru buna funcționare a eco-insulelor și a sistemului de colectare separată din municipiul Baia Mare”, au precizat reprezentanții ADI DESEURI Maramures. 

Campanie de informare

În paralel cu verificările, ADIGIDM Maramureș derulează o campanie de informare privind utilizarea corectă a insulelor ecologice digitalizate. Astfel că, la scările de bloc din Municipiul Baia Mare sunt amplasate afișe care prezintă, într-un mod simplu și accesibil, cei patru pași necesari:

1️⃣ Apasă butonul.
2️⃣ Apropie cartela și ține-o 3–5 secunde.
3️⃣ Depune deșeurile în compartimentul corespunzător.
4️⃣ Închide cuva.

Acțiunea de informare va continua, astfel încât instrucțiunile să ajungă la cât mai mulți locuitori. Directorul ADIGIDM Maramureș, Vasile Roman, a precizat că: ”Folosirea corectă a eco-insulelor înseamnă un oraș mai curat și un sistem de colectare care funcționează mai bine pentru întreaga comunitate”.

ADIGIDM Maramureș reaminteste cetățenilor că sesizările referitoare la salubrizare pot fi transmise și prin aplicația mobilă „ADI Deșeuri MM”, care oferă inclusiv acces la calendarul de colectare și la ghidul de separare a deșeurilor.

Pentru sesizări privind deșeurile abandonate în zona eco-insulelor poate fi contactat Dispeceratul Poliției Locale Baia Mare – 0372 702 702.

Foto – ADI DESEURI MM Facebook

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!