Șofer din Rozavlea, imobilizat de polițiști - Ziarul de Maramures

Șofer din Rozavlea, imobilizat de polițiști

Conducătorul auto, în vârstă de 41 de ani, a fost oprit pentru control de polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă, pe D.J.186, mai exact pe raza comunei Rozavlea.

Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, manifestându-se agresiv atât fizic cât şi verbal, motiv pentru care a fost imobilizat și condus la Centrul de Permanenţă Dragomireşti, unde, a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Întrucât bărbatul prezenta un pericol pentru sine şi pentru persoanele din jurul său, a fost transportat la Spitalul Municipiului Sighetu Marmaţiei – Secţia Psihiatrie, a transmis Poliția Maramureș.

Acum, bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Foto-arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!