Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a primit pronunțarea definitivă a Curții de Apel Cluj, care menține sentința Tribunalului Cluj din aprilie 2024, la o condamnare privativă de libertate de 3 ani și 6 luni. Sorina Pintea a fost trimisă în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru luare de mită.
„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata P.S.împotriva sentinţei penale nr. 113 din data de 26.04.2024 a Tribunalului Cluj (…) Definitivă”, este o parte din minuta deciziei Curții de Apel Cluj.
Poliția Maramures a transmis o notă de informare în care precizează: ”Astăzi, 6 iunie, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Cluj. Aceștia au identificat o femeie de 59 de ani, condamnată la executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Femeia a fost identificată, urmând a fi introdusă în Penitenciarul Gherla.”
Procurorii DNA au arăta că, în perioada 2019 și februarie 2020, în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare, Pintea a primit mită de la reprezentanții unei firme, printr-un intermediar. Contractul viza „proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator – sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”. Aceasta a fost prinsă în flagrant de procurori. Informațiile au fost furnizate de DNA la vremea respectivă printr-un comunicat transmis presei.