Sute de vizitatori cuceriți de standul Maramureșului în prima zi a Târgului de Turism al României - Ziarul de Maramures

Sute de vizitatori cuceriți de standul Maramureșului în prima zi a Târgului de Turism al României

Perioada planurilor de vacanță coincide anual cu desfășurarea unora dintre cele mai renumite târguri de turism, organizate atât la nivel național, cât și internațional. Zilele acestea, în cadrul Romexpo București are loc ediția de primăvară a Târgului de Turism al României, cel mai de amploare eveniment de profil din țara noastră. Prezență nelipsită din cadrul acestei manifestări, județul Maramureș se regăsește și de această dată printre cei mai apreciați expozanți.

Cea de-a 49-a ediție a Târgului de Turism al României și-a deschis oficial porțile joi, 15 februarie. La deschiderea evenimentului au fost prezenți președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan și deputatul de Maramureș, Florin Alexe, care s-au arătat încântați de felul în care standul județului reflectă identitatea culturală a acestor locuri. De asemenea, delegația județului a avut onoarea de a primi vizita E.S. Dl. Reuven Azar, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Israelului în România. La fel de admirativ au vorbit despre Maramureș și rapsodul Grigore Leșe, dar și regizorul britanic Charlie Ottley, un vechi prieten al județului nostru.

Participarea la această ediție este coordonată de către Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, care are alături în cadrul târgului reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, dar și alți promotori care fac cinste județului.

Ambasadori ai veseliei asociate cântecului și jocului autentic sunt și de această dată membrii Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, a căror reprezentații fără cusur atrag sute de spectatori. Gastronomia tradițională constituie un alt element prin care județul Maramureș se remarcă, astfel că degustările de preparate cu specific local nu lipsesc din programul pregătit de către organizatori. Cu sprijinul Centrului pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, vizitatorii au ocazia să deguste câteva dintre bucatele prezente în mod curent pe mesele maramureșenilor. Totodată, cei mai pofticioși dintre aceștia pot să achiziționeze diverse produse cu specific local de la standul Visit Maramureș.

Meșteșugurile populare sunt, la rândul lor, intens promovate în cadrul evenimentului, unde este organizat și un mic târg cu participarea meșterilor: Florica Vâț – meșter popular specializat în confecționarea podoabelor (zgărdane, brățări) și aranjamentelor cu flori naturale uscate, Viorica Pop – meșter popular specializat în confecționarea de costume tradiționale specifice Țării Lăpușului și producător local de miere și ulei de dovleac, Cristian Cadar – meșter popular specializat în confecționarea măștilor tradiționale, Tobias Tekar – meșter popular specializat în realizarea de sticle artizanale și sculptură în lemn, Dan Avram – meșter popular specializat în intarsie și în realizarea și sticlelor artizanale, Adriana Avram – meșter popular specializat în țesut și confecționarea podoabelor. Mai mult, cei care doresc să fie martori ai felului în care arta populară prinde viață prin dibăcia meșterilor, sunt invitați să asiste la demonstrații de lemnărit susținute de meșterul Ioan Bârsan, demonstrații de olărit susținute de meșterul Daniel Leș și demonstrații de țesut susținute de meșterul Anuța Stan.

Printre promotorii județului se numără și reprezentanți ai Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare, un obiectiv cultural-științific, educațional și turistic extrem de important al județului Maramureș, ai Complexului Turistic Simared, dar și ai unor structuri de cazare din județ. În cadrul unei inițiative de promovare a siguranței, în standul Maramureșului au fost invitați și reprezentanți ai Crucii Roșii Române – Filiala Maramureș, parteneri de încredere ai Organizației de Management al Destinației Județene Maramureș.

Prima zi a acestei ediții se va încheia prin organizarea unei seri maramureșene, un micro-eveniment care completează demersurile de promovare a destinației turistice Maramureș și care promite invitaților o experiență autentică, într-o atmosferă caldă și primitoare.

Între 15 și 18 februarie, toți cei care doresc să descopere bogăția patrimoniului cultural și turistic al Maramureșului sunt invitați să treacă pragul porții spre tradiție, care face tranziția spre standul județului nostru, amplasat în curtea Romexpo, în proximitatea intrării în Pavilionul B2.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!