Direcția Poliția Locală Baia Mare face un APEL CIVIC pentru stoparea actelor de vandalism asupra mobilierului stradal respectiv a băncilor, indicatoarelor rutiere, indicatoarelor stradale, a locurilor de joacă pentru copii etc. În acest sens, instituția roagă cetățenii să sune în dispecerat și să sesizeze astfel de cazuri în momentul în care acestea se desfășoară.
Este inacceptabil ca anumite persoane să distrugă aceste obiecte stradale plătite din visteria municipiului Baia Mare.
Mai jos vă redăm integral APELUL CIVIC transmis de Direcția Poliția Locală Baia Mare:
”Având în vedere faptul că, in ultima perioadă ne confruntam cu un adevarat fenomen de vandalizare și distrugere a mobilierului stradal respectiv bănci, cosuri de gunoi stradal, indicatoare rutiere, indicatoare stradale, locuri de joacă, semafoare, toalete ecologice, prin vopsirea, scrierea, desenenarea acestora cu graffiti sau cu alte substante care murdăresc ori prin ruperea, deteriorarea acestora, incendierea unor containare si igluri aflate la platformele de colectare a deșeurilor menajere, conducerea Directie Politia Locală Baia Mare, atrage atentia persoanelor, care își exersează abilitățile prin săvârșirea unor astfel de fapte ca, autorii sunt pasibili de sanctiuni contraventionale cu amendă cuprinsă între 100-500 lei potrivit Legii nr.61/1991 art.2 pct .4, pct. 14, pct.16, respectiv intre 500-2.000 de lei potrivit prevederilor HCL nr. 223/2013 Cap. IV-administrarea domeniului public, pct. 26 și respectiv pct.27, precum și la plata unor despăgubiri, in sitatia in care nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de distrugere prevăzută si sancționată de art.253 din noul Cod penal, cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Conducerea Directiei Politia Locală Baia Mare face un apel civic la cetatenii Municipiului Baia Mare, ca atunci cand constată sau sunt martorii savarsirii unor altfel de fapte să apeleze telefonic Dispeceratul Directiei Politia Locală Baia Mare la numerele de telefon: 0372 702 702 sau 0262/218 961 pentru a trimite un ehipaj de politisti locali, care să dispună masurile legale de sancționare sau după caz identificarea si predarea acestora politistilor nationali din cadrul Politiei Municipiului Baia Mare, in vederea continuarii cercetărilor sub aspectul savarsirii infractiunii de distrugere. Avem nevoie de sprijinul si ajutorul dumneavoastră pentru a contacara acest fenomen și a contribui astfel la menținerea unui oraș frumos, civilizat si curat, așa cum ni-l dorim cu toții.”
De precizat ar fi faptul că, în perioada 10-16 Martie 2022, în urma verificarilor efectuate, un echipaj al Poliției Locale Baia Mare a identificat si sanctionat contraventional, cinci tineri cu varste cuprinse intre 21 si 22 ani, domiciliati in Baia Mare care au vopsit si vandalizat mobilierul stradal si cladiri de pe raza Municipiului Baia Mare. Amenzile aplicate in total sunt de 12.500 lei.