Băimărenii pot solicita Comisiei de Circulație semaforizarea/montarea de praguri/indicatoare pe strada Regele Ferdinand I, fostă Grănicerilor - Ziarul de Maramures

Băimărenii pot solicita Comisiei de Circulație semaforizarea/montarea de praguri/indicatoare pe strada Regele Ferdinand I, fostă Grănicerilor

În data de 14 octombrie pe Ziarul de Maramureș a fost publicat un material cu solicitari primite de la băimărenii care locuiesc în cartierul Vasile Alecsandri și care cer semaforizarea străzii Regele Ferdinand I, fosta Grănicerilor, din Baia Mare.

Surse apropiate ziarului nostru au declarat că: ”Pe lista de investiții se află un singur semafor, cel din zona centrului commercial. Un semafor, cu toate cele necesare, la ora actuală, costă municipalitatea 100.000 de lei. Un singur semafor. Ar mai fi varianta pragurilor la trecerile pentru pietoni însă pentru ca acestea să poată fi montate trebuie să se facă o solicitare de montare a lor. Solicitarea se face către Comisia de Circulație și se depune în CIC la Primăria Municipiului Baia Mare. Oricine poate să facă această solicitare”.

În contextul dat, cetățenii care doresc să fie montate aceste praguri, dar și indicatoare reflectorizante de limitare a vitezei, pot solicita în scris Comisiei de Circulație a Municipiului Baia Mare. Așa cum sesizați această doleanță consilierilor locali, tot așa puteți să faceți o solicitare Comisiei petru ca problema să poată fi rezolvată.

Mai jos vă redăm alte sesizări venite din partea cetățenilor care au fost adresate consilierului local Bogdănel Gavra.

”Doar dumneavoastră puteți rezolva problemele de pe strada Grănicerilor. Ați contribuit și la rezolvarea altor cazuri și sunteți singurul căruia îi pasă. Am trimis mai multe e-mailuri către Primărie, dar nu am primit răspuns la nici un mesaj, pentru că nu am curaj să-mi dau datele de identificare iar reacția lor este zero. Cursele de noapte nu pot fi oprite de Poliția Locală care nu are nicio autoritate în zonă, singurii capabili fiind cei de la Serviciul Circulație al Poliției Naționale. Iar în zonele de risc și la trecerile de pietoni să pună praguri sau semafoare.”

”Așa nu se mai poate, degeaba ne învățăm copiii să traverseze doar pe la trecerile de pietoni dacă se circulă cu viteză foarte mare și sunt loviți de șoferi pe trecerile de pietoni de pe Grănicerilor. Au pus semafoare pe străduțe obscure din oraș, unde stau șefii din administrație sau bogații orașului și nu au pus pe o strada, de fapt un bulevard cu 4 benzi de circulație, unde se circulă cu viteze de peste 80 km/oră. După exemplul bucureștenilor vom ieși și vom bloca traficul traversând în mod repetat trecerile de pietoni. Să vadă toată țara la televiziunile naționale care e situația la Baia Mare”.

Bogdănel Gavra, consilier local: ”Consider că problema menționată de numeroșii băimăreni care postează pe social media sau îmi scriu în privat, se poate rezolva într-un timp relativ scurt. Nu sunt adeptul montării pragurilor dar în unele situații e soluția ieftină și rapidă, cel puțin până la montarea semafoarelor acționate manual de cei care vor să traverseze strada Grănicerilor. Ar mai fi necesară și montarea unor indicatoare reflectorizante cu limitarea vitezei la 30 km în zona trecerilor de pietoni și a sensurilor giratorii, fapt ce ar descuraja cursele de automobile și motociclete organizate ilegal pe timpul nopții.”

În consecință recomandăm cetățenilor să facă solicitare Comisiei de Circulație și nu unui alt department din cadrul Primăriei Baia Mare.

Baia Mare: Cetățenii cer semaforizarea străzii Regele Ferdinand I, fosta Grănicerilor

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!