Bizău către Ardelean: ”Nesimțitule! Dar ești bolnav? Nu ți-ai luat medicamentele azi? Dar termină, bă!”. Mircea Cirț a reușit din nou performanța de a-i scoate din sărite pe consilierii locali - Ziarul de Maramures

Bizău către Ardelean: ”Nesimțitule! Dar ești bolnav? Nu ți-ai luat medicamentele azi? Dar termină, bă!”. Mircea Cirț a reușit din nou performanța de a-i scoate din sărite pe consilierii locali

Ședința de îndată a Consiliului Local Baia Mare, care s-a desfășurat în sistem online ieri, 24 iunie, s-a transformat într-un adevărat circ la care au fost părtași aproximativ toți aleșii.

Necunoașterea lui Cirț în ale administrației locale, dar și încăpățânarea și dorința de a arăta că are ”mușchi” ca și președinte de ședință a dus la adevărate jigniri între consilieri. Astfel că, la un moment dat, Simion Bizău și-a pierdut răbdarea. Acesta a urlat la Radu Ardelean spunându-i că e nesimțit.

Simion Bizău, consilier local: ”Radule, dar nu ți-e rușine, nu poți să taci odată din gură să votăm proiectele astea. Chiar nu ți-e rușine, mă? Dar termină că avem treabă fiecare, mă! Dar taci o dată din gură! Îți merge gura ca o meliță. Băi, Radu, taci din gură că altfel plec! Întrebi aceeași chestie… Nesimțitule! Dar ești bolnav? Nu ți-ai luat medicamentele azi? Dar termină, bă!”

Izbucnirea lui Bizău a survenit după ce Radu Ardelean a cerut cuvântul de mai multe ori însă Mircea Cirț l-a ignorat. Mai mult, Ardelean a dorit să știe de ce președintele de ședință a cerut secretarului general al Primăriei Baia Mare să întrerupă conexiunea la internet atât lui, cât și lui Doru Dancuș. În același timp, nu înțelegea de ce Cirț a plecat de la ședința de dimineață înainte ca aceasta să înceapă.

Ieșirea lui Simion Bizău s-a datorat faptului că acesta nu dorea altceva decât să se voteze cele trei proiecte de pe ordinea de zi și să se încheie circul care dura de mai bine de 25 de minute. Alimentat de dorința lui Radu Ardelean, de a primi răspunsuri la nelămuririle sale, Mircea Cirț nu s-ar fi putut opri din dialogurile polemice, lejer, pentru încă vreo 3 ore, iar Bizău a fost conștient de acest lucru. Este pentru prima dată în anii săi de mandat, când are o astfel de ieșire. Iată că, colegul său liberal a reușit performanța de a-l aduce în pragul disperării și nu doar pe el.

Exact cum am scris și în articolele precedente, legiuitorul când a elaborat Codul Administrativ a ținut cont și de drepturile și libertățile conferite de Constituația României. Interpretarea legii o poate face numai instanța însă acest lucru nu se dorește a fi înțeles și de Mircea Cirț, care, de când a fost votat ca și președinte de ședință, pentru 3 luni, a reușit să scoată din pepeni toți aleșii. Norocul colegilor săi, e că omul mai are doar o lună de stat la cârma ședințelor, unde nu el este inițiatorul. Acesta va fi urmat de Ovidiu Crăciun, un liberal temperat, calculat, isteț.

Mai jos vă redăm câteva fragmente din ședința de ieri.

Explicație-Mircea Cirț a folosit termenul de ”vot local” după ce unul din consilieri pierdu-se conexiunea la internet și trebuia să-și exprime opțiunea. Doru Dancuș l-a întrebat pe Cirț de unde a scos termenul de ”vot local”, de care nu mai auzise. Bizău a intervenit…

Simion Bizău, consilier local: ”Doru, vezi-ți de treaba ta! Mai avem proiecte și ajungem să discutăm încă trei ore de acum încolo. Închid și plec și eu.”

Mircea Cirț, președinte de ședință: Doamna secretar, vă rog să-i luați conexiunea domnului Dancuș, nu mai are acces la dialog, la această ședință.

Doru Dancuș, consilier local: ”În ce bază doriți să mă deconectați?”

Mircea Cirț: ”Doamna secretar, vă rog să asigurați părăsirea ședinței de către domnul Dancuș.”

Doru Dancuș: ”De ce să părăsesc ședința? Sunt la serviciu, îmi luați dreptul la muncă? În baza cărui articol din Codul Administrativ doriți să-mi tăiați conexiunea?”

Mircea Cirt: ”Doamna secretar, începem ședința?”

Cătălin Cherecheș, primar, inițiatorul ședinței: ”Ședința a început de mult, domnule Cirț. De aproximativ 20 de minute.”

Când a venit momentul pentru exprimarea voturilor pe proiecte, Cirț și-a dat seama de gafa făcută cu…întreruperea conexiunii.

Radu Ardelean, consilier local: ”Care este temeiul legal de a-i lua unui consilier dreptul de a vota?”

Mircea Cirț: ”Doamna secretar vă rog să opriți comunicarea cu domnul Ardelean. Nu mai pot să ia dialog, pot să voteze, dar nu mai au drept la dialog.”

Ședința Consiliului Local poate fi vizionată integral pe pagina de Facebook – Municipiul Baia Mare.

Detalii interesante puteți afla și în articolele:

Primate sau homo sapiens în Consiliul Local Baia Mare? Dă avertismente și ceva cartonașe roșii în mod abuziv încercând să cenzureze vorbitorii

Primarul moral a gafat! Cirț către primarul ales: ”…

Mihaela Câmpan către Mircea Cirț: ”Vă bateți joc de noi?”

 

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!