Ionel Bogdan: ”Primul parc industrial va fi construit în zona Baia Sprie” - Ziarul de Maramures

Ionel Bogdan: ”Primul parc industrial va fi construit în zona Baia Sprie”

Construirea de parcuri industriale în Maramureș, care să stimuleze investițiile directe în județ, aducând dezvoltare și creștere economică, reprezintă un obiectiv asumat al echipei CJ Maramureș, pentru care executivul administrației județene lucrează încă de la preluarea mandatului.

Astfel, în 2021 a fost înființată Societatea Parcuri Industriale Maramureș S.A., care se ocupă de implementarea acestui obiectiv de investiții.

Prima etapă pentru crearea de condiții pentru potențialii investitori care doresc și care și-au exprimat deja intenția de a dezvolta afaceri în județul Maramureș este identificarea de terenuri necesare dezvoltării parcurilor industriale. În acest sens, în ședința de ieri, aleșii județeni au votat proiectul de hotărâre care prevede trecerea unui teren în suprafață totală de 34 de hectare, din domeniul public al UAT Baia Sprie în domeniul public al județului Maramureș. De asemenea, există posibilitatea extinderii până la 50 de hectare a acestei suprafețe. Finanțarea dezvoltării acestei zone industriale va fi asigurată din fondurile Consiliului Județean Maramureș.

Ionel Bogdan, șeful administrației județene: ”Destinația acestui teren pe care îl preluăm din domeniul public al UAT Baia Sprie în domeniul public al județului Maramureș este clară, și anume construirea unui parc industrial, primul din județul nostru. În ceea ce privește drumurile de acces către zona industrială din Baia Sprie, vom începe să lucrăm la realizarea lor încă din luna iulie 2022, în parteneriat cu Societatea Drumuri și Poduri Maramureș SA. Avem deja multe cereri de la investitori care doresc să dezvolte afaceri în Maramureș, lucru care ne motivează o dată în plus să realizăm aceste zone industriale, să dezvoltăm economia județului și să oferim maramureșenilor condiții de trai mai bune, la ei acasă.”, a declarat Ionel Bogdan, președintele administrației județene.”

Zone industriale vor mai fi construite în Fărcașa, pe o suprafață de 20 de hectare și în Șomcuta Mare, 10 hectare. Acestea vor fi dezvoltare prin fonduri europene, prin Programul Operațional Regional – POR.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!