Reclama ta
Primăria Baia Mare are la dispoziție 2 săptămâni să treacă prin CL majorarea impozitelor și taxelor locale 2026! - Ziarul de Maramures

Primăria Baia Mare are la dispoziție 2 săptămâni să treacă prin CL majorarea impozitelor și taxelor locale 2026!

În caz contrar băimărenii vor suporta consecințele începând cu 1 ianuarie 2026. Consilierii locali nu știu nimic legat de acest subiect!

Potrivit noilor reglementări, Primăria Baia Mare are la dispoziție două săptămâni să treacă prin Consiliul Local proiectele de hotărâre care vizează majorarea impozitelor și taxelor locale. În caz contrar băimărenii vor suporta consecințele începând cu 1 ianuarie 2026.

Contactați telefonic, consilierii locali USR și AUR spun că deocamdată nu au primit nimic legat de acest subiect și nici discuții nu au avut loc privitor la tarifele care vor fi percepute începând de anul viitor. Un lucru nu tocmai bun, deoarece ar fi putut exista un dialog între Executivul băimărean și alesii locali, având în vedere faptul că, din acest an, cetățenii municipiului Baia Mare au fost nevoiti să plătească impozite și taxe majorate, iar din 1 ianuarie acestia vor intra pe noi majorări. E drept că e luna bairamurilor de iarnă, însă executivul băimărean ar trebui să fie mult mai responsabil având în vedere ce urmează.

Din primele informatii pe care le-am cules, dacă până la 31 decembrie 2025, nu trec proiectele de hotărâre cu taxele și impozitele majorate, se blochează cotele defalcate din TVA și impozitul pe profit, de către ANAF. Deblocarea se va face doar în momentul în care se va transmite la ANAF hotărârile CL.

Apoi, dacă pana la 28 decembrie 2025, nu se adopta actualizarea cu rata inflatiei a impozitelor si taxelor locale, respectiv cu 5,5, lucratorii de la Directia de Venituri sunt obligati sa aplice cota maxima prevăzută de lege (100%).

Noile reglementări sunt valabile atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice. Impozitarea va genera probleme financiare serioase cetățenilor cu venituri mici și medii, spun specialiștii în administrație locală și financiară. Din păcate, autonomia locală dispare treptat.

Un lucru bun e faptul că, deocamdată bonificația de 10% a rămas în vigoare, iar cei care plătesc până la 31 martie 2026, vor putea beneficia de ea. Chiar si asa, impozitele pe locuinte, terenuri și masini vor creste considerabil. Taxele speciale pot rămâne cum sunt, asta dacă alesii locali și primarul nu vor decide să le majoreze și pe acestea.

Mai multe primării de municipii din țară, inclusiv Capitala-Primăria Municipiului Bucuresti, au deja în dezbatere publică proiectele care vizează majorarea impozitelor pentru locuințe, iar în Baia Mare este pauză totală. Nimic!

Ca să înțelegeți cum au propus majorarea impozitelor pe locuințe în Bucuresti, această majorare nu vizează cota de impozitare, care rămâne neschimbată la 0,1% pentru proprietățile rezidențiale ale persoanelor fizice, ci valoarea impozabilă pe metrul pătrat. În prezent, conform HCGMB nr. 365/20.12.2024, valoarea impozabilă este de 1.492 lei/mp. Pentru 2026, municipalitatea propune creșterea acesteia la 2.677 lei/mp, ceea ce înseamnă un salt de aproape 79%.

Unele primării au înțeles mesajul dat de Guvern, iar altele mai putin sau poate nu le pasă. Cert e că pe siteul oficial al Primăriei Baia Mare nu există nimic legat de acest subiect, până azi 16 decembrie 2025, ora 08.16…

Foto-arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!