Primarul Dumitru Marinescu a fost la ministere pentru realizarea proiectelor orașului Tăuții-Măgherăuș - Ziarul de Maramures

Primarul Dumitru Marinescu a fost la ministere pentru realizarea proiectelor orașului Tăuții-Măgherăuș

Primarul din Tăuții-Măgherăuș a fost într-o vizită de lucru în București, în perioada 25-26 aprilie 2023. Dumitru Marinescua fost la Ministerul Dezvoltării pentru extinderea rețelei de gaz în localitățile aparținătoare orașului Tăuții-Măgherăuș.

Primarul Dumitru Marinescu a fost și la Ministerul Culturii unde a discutat despre monumentele istorice de pe raza UAT-ului pe care-l manageriază.

Dumitru Marinescu, primar Tăuții Măgherăuș: ”Împreună cu domnul deputat Florin-Alexandru Alexe am clarificat detalii legat de proiecte importante pentru orașul Tăuții-Măgherăuș. Proiecte care urmează a fi finanțate prin Compania Națională de Investiții – Bază sportivă Băița, Cămin Merișor, sediu Primărie. La Ministerul Dezvoltării am purtat discuții referitoare la extinderea rețelei de gaz în localitățile aparținătoare orașului Tăuții-Măgherăuș. La Ministerul Culturii am discutat despre descărcarea sitului arheologic, precum și despre finanțarea locașurilor de cult și a monumentelor istorice de pe raza orașului Tăuții-Măgherăuș. De asemenea, am purtat discutii despre proiectele AFM, respectiv: modernizarea sistemului de iluminat public in orașul Tăuții-Măgherăuș; creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice din orașul Tăuții-Măgherăuș – Școala Bușag, Școala Băița; stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în orașul Tăuții-Măgherăuș; eficientizarea și modernizarea sistemului de iluminat public in orașul Tăuții-Măgherăuș; Programul – Casarea autovehiculelor uzare AFM 2023, 100 vehicule.

La ANAR, primarul a fost interesat să rezolve problema îndiguirii văilor aflate pe raza orașului Tăuții-Măgherăuș.

Activitățile primarului Dumitru Marinescu pentru dezvoltarea UAT-ului nu se opresc aici, deoarece astăzi, 27 aprilie, la ora 11:00, la sediul Primăriei Tăuții-Măgherăuș, în sala Casei de Cultură, se va întâlni cu cetățenii la dezbaterea publică privind “ Planul de mobilitate urbană durabilă a orașului Tăuții-Măgherăuș”, respectiv “ Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a orașului Tăuții-Măgherăuș” pentru perioada 2023-2030.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!