Reamintim modificările la regimul de circulație în zona Colegiului de Arte și a Parcului Municipal Regina Maria - Ziarul de Maramures

Breaking News

Reamintim modificările la regimul de circulație în zona Colegiului de Arte și a Parcului Municipal Regina Maria

Vă reamintim faptul că din data de 12 iunie 2023 și până la data de 12 septembrie 2023 a fost demarat un program experimental ce vizează îmbunătățirea traficului rutier și protejarea pietonilor în zona adiacentă Colegiului de Arte, Câmpului Tineretului și a Parcului Municipal „Regina Maria”. Programul a fost aprobat de Comisia de Sistematizare a Circulației.

În cadrul acestui proiect-pilot, s-a introdus următoarele modificări în regimul de circulație:

• Strada Petőfi Sándor va avea sens unic de la intersecția cu strada Valea Roșie până la intersecția cu strada Dealul Florilor, unde se află sediul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.
• Strada Dealul Florilor va avea sens unic de la intersecția cu strada Petőfi Sándor până la intersecția cu strada G. Bernard Shaw, în zona parcului de skateboard și parcare Stadion Viorel Mateianu.
• Strada G. Bernard Shaw va avea sens unic de la intersecția cu strada Dealul Florilor (parcare Stadion Viorel Mateianu/ Skate Parc) până la intersecția cu strada Ferăstrăului.

Circulația este permisă într-un singur sens, de la strada Petőfi Sándor la strada Dealul Florilor, și apoi pe strada G. Bernard Shaw. În zona dintre strada Ferăstrăului și strada Minerilor, circulația va fi în dublu sens.

• Strada Câmpul Tineretului va avea sens unic dinspre intersecția cu strada Victoriei până la intersecția cu strada Ferăstrăului.

În urma evaluărilor efectuate în cadrul acestui proiect experimental, se va decide în mod definitiv soluția de reglementare a traficului rutier și oportunitatea lărgirii străzii Valea Roșie la 3 benzi în intersecția cu strada Victoriei, precum și a străzii Ferăstrăului în intersecția cu strada Minerilor.

Informatii furnizate de Primăria Municipiului Baia Mare

*Multumim soferilor care au sunat la REDACȚIA Ziarului de Maramures si îi invitam sa citeasca modificarile!

  • Total inoportuna aceasta masura ! Nici perioada de experimentare nu e potrivita, nici concludenta, pentru ca circulatia este redusa ! Daca acum deja apar aglomerari la iesirea din str. Ferestraului in str. Minerilor, care este o strada ingusta, cu circulatie intensa, cand va incepe scoala va fi dezastru , provocand blocaj si posibile accidente. In plus, descongestinarea circulatiei in singurele doua momente ale zilei, ma refer la aducerea elevilor dimineata si ducerea copiilor cand se termina cursurile, se facea prin trei directii : strazile Valea Rosie catre Victoriei si Ferenczi Karoly si Ferestraului catre Minerilor, iar cea de acum canalizeaza toate masinile ce vin la Colegiul de Arte spre o singura directie. Necazul este traseul indicat, care este la nivel de alee cu pretentie de strada. Intelepciunea populara catalogheaza aceasta situatie in zicala ” NU LASA DRUMUL PE CARARE ! „

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!