Romii din Ponorâta din nou pe Pirită. Polițiștii locali, sesizați de băimărenii care locuiesc în zonă - Ziarul de Maramures

Romii din Ponorâta din nou pe Pirită. Polițiștii locali, sesizați de băimărenii care locuiesc în zonă

În urma unor sesizări telefonice făcute de cetățeni, polițiștii locali, jandarmii, angajații Poliției Municipiului Baia Mare, dar și asistenții sociali din cadrul Directiei de Asistență Socială au fost din nou pe PIRITĂ.

Acțiunea a vizat verificarea și depistarea persoanelor care provin din alte localități și care încearcă să se stabilească în mod ilegal în zona Pirită din municipiul Baia Mare. La fața locului, forțele de ordine au găsit două persoane și un atelaj. La identificare, polițiștii au constatat că cei doi sunt din Ponorâta, comuna Coroieni. De precizat ar fi faptul că, înainte ca echipajele să ajungă pe Pirită alte trei atelaje au fost văzute în momentul în care părăseau zona.

Nu au fost depistate construcții improvizate noi, iar persoanelor identificate cu adrese de domiciliu în alte localități li s-a pus în vedere să se deplaseze către acestea.

Poliția Locală Baia Mare: ”Acțiunile de acest gen au un caracter permanent și au menirea de a preveni stabilirea în această zonă a persoanelor care provin din alte localități, precum și rdicarea de constructii provizorii noi, fără respectarea dispozitiilor legale.”

Acțiunea s-a desfășurat ieri, 29 aprilie 2021.

Foto-Primăria Municipiului Baia Mare

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!