Angajatii Serviciului Public Ambient Urban Baia Mare vor intra din aceasta luna în cartierele municipiului pentru a efectua diverse lucrări la spatiile verzi pe care le au in administrare.
Astfel vor fi efectuate lucrări de greblare, vor fi adunate deseurile si vor fi indepartate pietrele de pe zonele verzi. Acum, o parte din echipele Serviciului Public Ambient Urban (SPAU) sunt in Cartierul Vasile Alecsandri unde se face reducerea inaltimii gardurilor vii. Lucrările de reducere au fost finalizate în Cartierul Săsar.

Alte echipe incepand de miercuri, 4 martie, incep activitățile de plivit aliniamentele stradale si rondourile pentru flori, iar aici se vor face si completari cu plante bienale. Tot la acest segment se aduc la cotă zonele afectate de deszăpezire și parcările unde cetățenii intră cu autoturismele pe zonele verzi.
Și mobilierul stradal este ”reîmprospătat” în Piața Libertătii, tot în aceste zile, iar la locurile de joacă pentru copii se face reparatia aparatelor dedicate celor mici.
După sărbătorile Pascale, echipele SPAU Baia Mare vor intra cu lucrări de inlocuire a plantelor existente in miniparcurile de cartier. Aici va reamintim că puteti face solicitare pentru amenajarea unui astfel de parc care are in cuprinsul sau banca, cos stradal si rondou cu plante si flori, provenite de la serele municipiului.
Anul trecut au fost realizate șapte părculete respectiv: Aviatorilor, Nicolae Iorga, Ion Luca Caragiale-2 mini parcuri, Aleea Mărășești, Dragoș Vodă, Bulevardul Regele Ferdinand. Băimărenii care doresc să aibă astfel de mini parcuri în apropierea blocurilor de domiciliu, pot trimite propuneri/solicitări la adresa de E-mail: [email protected] .
În aceasta primăvara angajatii SPAU Baia Mare vor intra in toate cartierele pentru curățenia care precede sosirea verii, cand in diverse zone se vor desfăsura actiuni de cosire a spatiilor verzi.















