Oferta
(VIDEO)Lucrările de modernizare a Scolii Româno-Germană din Viseu de Sus, vor fi finalizate în 2027 - Ziarul de Maramures

Breaking News

(VIDEO)Lucrările de modernizare a Scolii Româno-Germană din Viseu de Sus, vor fi finalizate în 2027

Lucrările la Scoala Româno-Germană din Viseu de Sus vor fi finalizate în 2027. Investiția, în valoare de 13 milioane de euro este realizată prin programul „Școli sigure și sănătoase”, un program care apartine de  Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

În această instituție educațională, emblematică pentru Vișeu de Sus și județ, își desfășoară activitatea un număr de 720 de elevi, 70 de cadre didactice și membri ai personalului auxiliar. Pentru ca acestia să poată avea conditii moderne fie de învățare, fie de muncă, administrația locală urmăreste îndeaproape lucrările de reabilitare. Zi de zi se lucrează intens, iar scopul este unul singur pentru toti cei implicati: reabilitarea să fie finalizată la timp pentru ca elevii si dascălii să se poată bucura din 2027, de tot ce inseamnă nou si modern.

”Dincolo de schele, ziduri și utilaje, aici este vorba despre copiii, despre locul în care vor învăța, vor crește, își vor lega prietenii și își vor construi visurile. La Școala Româno-Germană se lucrează intens, zi de zi. Până în toamna anului viitor, totul va fi nou. Astfel, o clădire cu istorie va deveni una dintre cele mai moderne, sigure și primitoare școli, păstrându-și în același timp identitatea și frumusețea. Fiecare zi de muncă ne apropie de momentul în care copiii vor trece pragul unei școli așa cum merită”, precizează reprezentantii autorității locale.

Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase” se derulează până în 2028 şi are ca obiectiv general proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii la clădirile unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice în scopul creşterii nivelului de siguranţă conform tuturor cerinţelor fundamentale şi a creşterii eficienţei energetice a acestora.

Scoala Româno-Germană din Vișeu de Sus face parte din Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase” care se derulează până în 2028. Este un proiect sustinut de primarul Vasile Coman cu sprijinul Consiliului Local Viseu de Sus.

Alte detalii si foto găsiti si aici – click- Scoala Româno-Germană din Vișeu de Sus, un proiect realizat în proporție de 50%. Investiția se ridică la 13 mil. euro

Cum au avansat lucrările, descoperiti urmarind VIDEO, jos!

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!